Ca plătitor de chirie, fac deseori comparația cu proprietarii (prin moștenire) ai unui apartament. Diferența netă e cât un city-break romantic în fiecare lună.
Ceea ce nu se observă e că proprietarii nu produc neapărat veniturile acelea suplimentare, echivalente unei chirii. În lipsa acestei obligații financiare, unii nu se vor mobiliza să câștige mai mult. Și putem extrapola: faptul că avem cheltuieli mai mari față de alții nu înseamnă că ceilalți au venituri mai mari decât noi.
Dar lucrul cert e că toate cheltuielile mai mari implică venituri mai mari (lăsăm la o parte traiul, în mare parte iresponsabil, pe credit). Iar, odată obișnuiți cu o oarecare disciplină – strategică – a muncii, acumulând experiență și dezvoltând relații, ne creștem șansele de a întâlni oportunități și de a dubla, tripla etcetera veniturile.
E mai bine să privim costurile mari dintr-o perspectivă a abundenței. În loc să căutăm să reducem cheltuielile, poate fi mai ușor și mai profitabil pe termen lung să creștem (exponențial) veniturile.