Se spune că revoluția AI e cel puțin la fel de amplă ca descoperirea curentului electric. Mai știe careva dintre noi cum era viața înainte de curentul electric? Sau ar vrea cineva să se întoarcă acolo, să trăiască off the grid pe bune?
Dincolo de temerile despre sfârșitul lumii (așa cum o știm), anunțat pe toate canalele, adoptăm cu viteză incredibilă noile instrumente. Și cu cât le utilizăm mai mult, cu atât sunt mai greu de ignorat sau de respins.
Mie toate aceste emoții din jurul AI îmi aduc aminte de o revoluție mai mică pe care am trăit-o acum 25-30 de ani: cea cu „calculatoarele” și cu „internetul”. Fără să stăm pe gânduri, prin multiple încercări și printr-un schimb subtil de informații între adolescenți, am devenit o generație digitală care își depășise părinții. Nu țin minte să fi stat prea mult să analizez sau să documentez ceea ce urma să fac. Conectam modemul la rețeaua de telefon și începeam aventura.
La fel se întâmplă și cu instrumentele AI. Azi ești web 2.0 și mâine te consulți frecvent cu trei AI, atât în procesul de ideație, cât și în implementare. Crești volumul în fiecare zi, până începi să îi dai să proceseze documente de sute de pagini. Începi să vezi compatibilități cu AI peste tot. Dintr-odată nu ți se mai pare că „se trișează”, iar efortul substituibil pe care îl depuneai singur nu ți se mai pare atât de valoros. În schimb, ți se deschid ferestre de timp liber (la început e ciudat, îți spui că ar trebui să umpli acel timp câștigat cu și mai multă muncă). Provocarea nu e cum vom folosi AI, ci cum vom folosi libertatea pe care o obținem cu ajutorul AI.
Dacă vreți să fiți la curent cu posibilitățile din lumea AI, urmăriți podcastul audio AI aflat, realizat de prietenul meu Răzvan Zlăvog, pe care l-ați auzit ani de zile la Istorie pe șleau.