Servicii multe și mărunte

Când faci servicii mărunte pentru mai mulți clienți, fiecare client se așteaptă la rezultate ireproșabile și puțin peste. Până la urmă, e un serviciu mărunt, nu-ți cere mare lucru. Clientul nu știe cât jonglezi cu sarcinile și ce costuri de comutare ai de la un client la altul. Și de ce ar trebui să-i pese?

Seth Godin a spus-o de nenumărate ori: în freelancing, alege clienți mai buni. Un client mai bun poate fi și acela căruia îi oferi servicii mai substanțiale și mai de durată.

În experiența mea de freelancing, cea mai bună muncă a fost cea asimilabilă unei poziții salariate. Cinci-șase ore construind într-un proiect masiv e o alegere mai bună decât trei ore cu trei clienți diferiți.

Colaborarea cu fiecare client presupune costuri fixe, tangibile și mai ales intangibile.

Alege clienți mai buni și mai puțini, ca să nu ajungi la capătul puterilor.

Primește postările în inbox:

Distribuie: