Pe lumea asta sunt două feluri de prieteni: unii mai tranzacționali, alții mai emoționali.
Prietenii mai tranzacționali nu ezită să ceară favoruri, servicii, ajutorul, ba chiar e prima lor opțiune. Prietenii mai emoționali își fondează prietenia pe experiențele emoționale ale întâlnirii, și evită cât pot de mult să ceară ajutorul. Mai întâi să epuizeze toate celelalte opțiuni.
În relația dintre o prietenă mai tranzacțională și o prietenă mai emoțională, se creează tensiune între cea care cere ajutorul și cea care nu cere niciodată ajutorul, dar care dorește să îl ofere atunci când consideră ea că există condițiile să o facă. În perioadele de criză, acest dezechilibru poate duce la disoluția prieteniei, cea mai emoțională simțind că a adus disproporționat de mult în relație. Să ne înțelegem, prietena mai emoțională are și ea pretenția muncii emoționale, comunicării empatice, timpului petrecut împreună etc.
În relația fie între prietenii mai tranzacționali, fie între prietenii mai emoționali, lucrurile par să meargă mai lin, putem bănui că există o mai bună calibrare a dorințelor și nevoilor.
Cred că diferența dintre prietenii mai tranzacționali (chiar dacă pot cere lucruri la limita legii) și prietenii mai emoționali nu este de natură morală. Fiecare parte cere ceva, doar că acel ceva e altceva. Iar ceilalți nu sunt echipați sau pregătiți să ofere ceea ce ei consideră că nu cultivă relația. Prietenii mai tranzacționali cer acțiuni și sunt mai concentrați pe obiective. Prietenii mai emoționali cer stări și sunt mai concentrați pe experiențe.
Din postura de prieten mai emoțional, cele mai multe provocări le-am avut în legătură cu într-ajutorarea. Prietenii mai tranzacționali cer ajutorul ca primă opțiune, însă dacă interlocutorul vede o sumedenie de alte opțiuni mai bune, va fi mai puțin dispus să ajute. Plus că prietenul mai emoțional vede amânarea cererii de ajutor ca pe o formă de respect (pentru timpul, resursele, celuilalt).
Plus că prietenul mai emoțional poate vedea o cu totul altă însemnătate în acțiunea propusă de prietenul mai tranzacțional, ceea ce creează fricțiune. De exemplu, prietenul mai tranzacțional poate doar vrea să-și ia de pe cap o sarcină, însă prietenul mai emoțional va înțelege mai greu „de ce acea delegare?”, dacă el crede că experiența acelei munci e transformativă, înălțătoare, valoroasă pentru prietenul său mai tranzacțional.
Acum, o judecată: unele cereri de ajutor venite din partea unor prieteni mai tranzacționali nici măcar nu se potrivesc cu abilitățile și resursele prietenilor mai emoționali, ceea ce le spune prietenilor mai emoționali că nu există empatie, deferență, respect.
Rămâne să fim mai buni la a comunica nevoile și limitele, ca în oricare altă relație între oameni diferiți, dar tânjind la armonie și acceptare.
Primește postările în inbox: