Dragostea e veche de când hormonii, însă reprezentările pop ale ei, vechi de circa 150 de ani, denaturează și generalizează iubirea.
Denaturează și generalizează pentru că este prezentat un singur fel de a iubi: a iubi îndrăgostit, ca în primele luni ale unei relații, sub imperiul dopaminei. A iubi ca un drogat, dependent, obsesiv, anxios. A iubi în cele din urmă toxic. Iubirea pop menajează controlul, gesturile extreme, suicidul, nebunia, iraționalul. Iubirea pop tratează despărțirea, schimbarea, evoluția, maturizarea ca pe dezastrul ultim. Iubirea pop e un declanșator al consumului.
Baladele de dragoste absolută, care ne fac viețile mizerabile, din filme, reclame, mall-uri, magazine, cafenele și din mașină, au devenit piese din angrenajul de control politic și economic (n-o zic eu, au zis-o filozofii școlii de la Frankfurt acum aproape 100 de ani). Iubirea pop te secătuiește de puteri și te conduce la raftul de comfort food. Iubirea pop te face impotent în sensul etimologic și real al cuvântului. Acest feedback pozitiv descoperit de capitalismul corporativ s-a rigidizat în sistem. „Mai bine confuzi, frământați și drogați cu dopamină, decât lucizi, echilibrați și suverani.”
A refuza cultura pop poate fi calea de întoarcere la o iubire sănătoasă, grațioasă, armonioasă, generoasă și sățioasă.
Primește postările în inbox: