Octav Șuluțiu nu dezamăgește nici în legătură cu Eugen Ionescu, puțin mai tânărul său coleg de la facultatea de litere și filosofie din București, cu care ajunge să-și petreacă orele dintre cursuri și serile pline de conversații culturale și de bârfe sociale. Iată câteva fragmente de la 20 (și-un pic) de ani:
1929
„O după amiază petrecută cu Eugen Ionescu. Acest mic geniu-boboc are mațele goale și, de milă, am sacrificat 140 lei din sărăcia mea ca să-l hrănesc. De altfel e bizar, exagerat și… olimpian! Sau, poate, sunt eu prea obsedat și sufăr de mania persecuției… Discutăm mult și variat. Acum lucrăm în colaborare.”
„Seara la Eugen Ionescu. Orice s-ar spune e un băiat de treabă. Însă numai când suntem singuri. Când suntem cu alții îl văd rece și rezervat cu mine, uneori chiar ostil. În orice caz e un om bizar! Îmi vine să cred că este un sensibil (poet), dar nu un afectiv (prieten)… Tatăl lui e român, iar mama evreică botezată. De aici s-ar putea destrăma caracterul lui… Tatăl e multimilionar și cu mai multe rânduri de case, dar, despărțindu-se de prima soție și recăsătorindu-se, își lasă copilul să moară de foame… Conversația cu Eugen e odihnitoare.”
„La cursul lui Mihalache, unde Eugen Ionescu îi ține piept opunând pe Croce și înjurând pe Gr. Alexandrescu. Pe Mihalache l-au apucat toți dracii și suspendă ședința. Apoi, după petrecerea pe străzi cu Eugen, în care timp mă conving tot mai mult de răceala și nesinceritatea lui, ne despărțim.”
„Azi a venit Eugen Ionescu. A mâncat la noi. A început să scrie un roman. A scuipat sânge… Când va muri va pieri un talent real. Păcat!”
„După-amiază, la bibliotecă. Apoi la facultate și cu Eugen Ionescu, cu care termin ziua la ora 8. Eugen Ionescu? Mélange de bizzaré et d’hypocrite, d’intéréssé et de menteur. În definitiv un om de treabă, prea puțin susceptibil, destul de acceptabil și cu mult, cu mult talent poetic…”
1930
„Dle Președinte. Subsemnații Octav Șuluțiu și Eugen Ionescu, publiciști („Vremea”, „Ultima oră”, „Bilete de papapal”, „Viața literară” etc.), fiind studenți lipsiți de mijloace, după un an întreg de muncă intelectuală istovitoare și având nevoie de odihnă, pe care nu ni-o putem asigura, venim cu onoare a vă ruga să binevoiți a ne acorda un loc pentru luna iulie în căminul scriitorilor de la Sâmbăta de Sus.”
(Octav Șuluțiu se oferă să traducă în franceză scrieri ale lui Lucian Blaga) „Trebuie să-ți spun că în aceste traduceri voi fi secondat de un bun prieten al meu d. Eugen Ionescu, un băiat remarcabil ca inteligență și poet, în care am multe speranțe. El știe mai perfectă franceză decât mine.”
1931
„ (Eugen) a luat o carte de la Zuppy și a vândut-o. Când acesta i-a cerut-o, Eugen îl înjuriază. Eugen susține că are dreptate, deoarece Zuppy l-a amenințat cu bătaia. Atât de urât s-a purtat însă Eugen, atât de mincinos și lichelește l-a tot amânat pe Zuppy, încât acesta a recurs la amenințări. Și, în tot cazul, Eugen putea să-și arate altfel superioritatea decât proclamându-și-o și spunând: „Tu ești un căcat și eu îți fac o cinste stând de vorbă cu tine!” Ca și când Eugen e Ludovic al XIV-lea.
Eugen e inteligent, dar are caracter urât. E mai egoist decât mulți și asta tocmai pentru că o arată. E asocial. Nu știe să se poarte cu lumea. Nu menajează pe nimeni, dar cere să fie menajat cu exces. Este însuși principiul vieții delicate pe care-l calcă aici. Puțină delicateță ar face totdeauna să se ierte multora multe păcate și ar da mai multă aureolă celor câteva merite, pe care altfel nu știu să le fructifice și parcă, cu silă, vor să le facă să dispară.”
„(Eugen) E un om slab; se vede și din faptul că nu poate trăi fără să se mărturisească. N-are voință. Nu poate să-și domine o pasiune. Iubirea pe care o are pentru Nina îl copleșește și-l torturează. Nu poate evada din ea. E slab, e mic. Trebuie să-l iubesc și să-l ajut. Fără a mă lăuda că am făcut prea mult azi asta, pot spune că mi-a fost din nou drag”.
„Sunt deplin edificat asupra lui Eugen Ionescu. L-am iubit timp de trei ani, cu toate defectele lui. Din puțin câte puțin s-a sforțat să răcească această prietenie pe care i-o acordam dezinteresat. El a căutat în mine un reconfortant moral cum caută în toți, căci el se mărturisește tuturor și tuturor le cere ajutor sufletesc. El, în schimb, nu poate da nimic și nici nu vrea să dea”.
„Eugen Ionescu trece printr-o stare de calm. E liniștit, blând (ciudat!) și lucrează. Citește magie. Scrie articole contra poeziei lui Arghezi. Sub toate astea însă doarme (furia) care va izbucni iarăși într-o bună zi”.
„Sahia l-a rugat pe Eugen să nu dezvăluie nimănui această conversație (despre o relație amoroasă). Eu o știu de la Eugen. Inutil să mai spun că toți prietenii o știu… tot de la Eugen…”
1932
„Eugen Ionescu violent negativist, fără simțul echilibrului”.
„Eugen Ionescu trebuind să-și dea examenul de licență adună cărți de pe la prieteni. (Nu cumpără cărți niciodată, nici nu restituie pe cele împrumutate, nici nu are biblioteca proprie)”
1933
„Eugen Ionescu. Cred că e steril. Nu poate crea. Dar fiindcă e ambițios și vanitos a căutat un mod de manifestare în negativism. E inteligent, e spiritual, dar inapt pentru creație. De aici și atitudinea lui și suferința lui.”
1936
„Eugen Ionescu scrie în „Vremea” [corect: în „Facla”] despre Blecher și spune: „nici un critic nu l-a îmbrățișat…”. Și mai departe: „E drept, câțiva descoperitori de valori rare (printre care Anton Holban) mi-au vorbit cu entuziasm de această carte”.
Prima afirmație e inexactă. De două lui deja M. Sebastian a scris în „Rampa” o cronică excesiv de elogioasă și la fel eu, în „Familia”, acum o lună. În ce-i privește pe cei ce i-au vorbit despre carte mai cu entuziasm, cred că eu am fost primul, în vacanța de Paște, la Capșa, când întrebându-l pe Eugen Ionescu dacă a citit pe Blecher și răspunzându-mi că nu, i-am lăudat cartea și el a arătat mirare ca și când nimeni nu i-ar fi vorbit de ea. Iată cum se scrie istoria!”
„Rodica și Eugen s-au căsătorit! Din iulie încă… Rodica și Eugen!”
Primește postările în inbox: