Dragă Românie, Zona sensibilă

Cinci permanențe românești. Un mesaj pentru control freaks

Mă număr printre aceia care ard de nerăbdare să vadă România transformată după grila lor de valori, într-o „țară ca afară” (din occident, dar și ăsta cu multe *). Trăind cu ambivalența față de patrie – iubire și exasperare -, port în minte iluzii și speranțe cu privire la viitorul ei și în desele accese de grandomanie cred că eu și cei ca mine putem face mai bine dacă am fi la butoane. Numai că în megalomania noastră de elite providențiale nu ne uităm pe unde călcăm cu rețeta noastră de fericire în brațe, ba nici în brațele noastre nu stă bine așezată, iar defilarea noastră spre progres produce praful ignoranței și autoritarismului. Suntem încremeniți în mari proiecte de schimbare societală, respingem cu dispreț orice nu se potrivește calapodului nostru ideologic, ne înconjurăm de construcții ideatice și întoarcem capul realităților mundane, iar din când în când părăsim coada dictatorilor latenți răcnind un „n-ai cu cine!”, urmând ca în puțin timp (cu atât mai puțin cu cât ne simțim noi înșine mai ratați) să revenim la rând, așteptând ziua în care vom lua puterea și vom moderniza România. De data asta chiar o să ne iasă!

Societatea românească în ansamblul ei nu se va schimba în ritmul în care își doresc control freaks (adică în cursul vieții lor active – să zicem următorii 50 de ani) din cel puțin cinci motive:

  1. Individualismul e o idee străină pentru cei mai mulți dintre români. Colectivismul, în schimb, continuă să fie viu prin structurile sociale tradiționale, prin religii și prin naționalism. Astfel, drepturile omului (în concepția liberal-democratică) sunt în continuu amenințate.
  2. Ortodoxismul popular e o formă de fundamentalism creștin, care e cuplată cu etno-naționalismul („neamul”) și care inculcă ideile obedienței, autorității, resemnării, externalizării responsabilității, supravegherii și anulării de sine. Din urmă vin puternic și cultele neoprotestante, care mențin același tip de regim colectivist, quasi-totalitar.
  3. Educația e la pământ atât logistic, cât și pedagogic. E la pământ logistic, pentru că e subfinanțată, e prost condusă, e neajustată cu profilul socio-economic al societății. E la pământ pedagogic, pentru că are o abordare închisă (îndoctrinare, cunoștințe) în locul uneia deschise (gândire critică, competențe). Istoric vorbind, educația românească nu a părăsit o paradigmă veche de cel puțin 100 de ani. În consecință, sistemul de educație are un randament extrem de scăzut în privința numărului de absolvenți competenți și a numărului de cetățeni/consumatori autonomi.
  4. Tradiția democrației formale coexistă cu tradiția autoritarismului. Manifestare a analfabetismelor funcțional, civic și media, democrația e alterată în formă și compromisă în substanță. Elitele prădătoare văd în flexibilitatea oferită de modelul democratic doar o vulnerabilitate și caută să îi restrângă această deschidere în avantajul lor, iar electoratul și societatea civilă nu reacționează prompt din cauza punctelor (2) și (3).
  5. Capitalul – autohton și străin – profită de pe urma sărăciei și a statului slab (capturat), generând și mai multă sărăcie, atât prin nivelarea în jos a salariilor și condițiilor de lucru, cât și prin atragerea subvențiilor acordate de stat (din banul public). Practicile economice neoliberale vor rămâne pentru multe decenii pe aceste meleaguri și pare-se că nici dominația lor la nivel mondial nu va fi deranjată.

Așadar, dragi control freaks, dacă vreți să vedeți ceva schimbat în țara asta, obișnuiți-vă în primul rând cu ideea că o societate are o forță de inerție uriașă, și că ar fi mai ușor să începeți o nouă societate sau să căutați o societate pe gustul vostru decât să transformați una deja dependentă de o anumită cale.

Dacă vreți totuși să fiți salvatori, fiți în primul rând salvatorii voștri. Fiți voi modelul de conduită, conform exigențelor voastre morale, pe care îl vreți replicat în întreaga societate. Apoi aveți de ales: fie lucrați cu abnegație în slujba unui ideal pe care nu o să-l vedeți împlinit cât trăiți (și, la scară istorică, poate niciodată); fie vă reduceți obiectivele la lucruri fezabile, participând la diviziunea muncii și la defalcarea problemelor generale/societale în chestiuni punctuale.

Ți-a plăcut? Susține povestea trecutului României aici:
Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns