Dumnezeul din tine, Zona sensibilă

8 cărți bune citite în ultimul an

Cum să fii singur (Sara Maitland, tradusă la Vellant, 2016)

Ok, ok, știu că face parte din conglomeratul de bullshit motivațional și pseudo-filozofic numit The School of Life, dar Sara Maitland nu e Alain „de Bonton” și scrie despre solitudine pornind de la propria ei singurătate îmbrățișată în pustietatea nordului Scoției, unde locuiește și scrie. Pe lângă observațiile practice și abordarea pozitivă a singurătății, Sara Maitland face și o incursiune în istoria culturală a fricii de singurătate.

***

Arta de a cere (Amanda Palmer, tradusă la Vellant, 2016)

Sfaturi de viață de la una dintre campioanele crowdfundingului în epoca precariatului creativilor (când n-a fost așa, de fapt?). Subtitlul rezumă bine cartea: „Cum am învățat să nu-mi mai fac griji și să-i las pe ceilalți să mă ajute”. E o relatare personală a rezolvării unui conflict interior pe care mulți dintre noi îl avem – mai ales noi, românii, care am fost învățați că refuzul e un semn de bună creștere. E ok să ceri și e ok să primești. „Acceptă gogoșile” și relațiile inter-umane se vor deschide.

***

Big Magic: Creative Living Beyond Fear (Elizabeth Gilbert, Riverhead Books, 2016)

Puțină literatură motivațională nu strică, mai ales când te lupți cu rezistența care e mai feroce cu cât ești mai creativ. Dincolo de vorbele mămoase de consolare pe care ți le adresează doamna lui „eat, pray, love”, am reținut două chestii: 1. do not create for a living, 2. do not stop creating.

***

Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege (Jacques Salomé & Sylvia Galland, tradusă la Curtea Veche, 2009)

Știai că întâmpini probleme de comunicare, dar nu știai cât de multe sunt? Ei, aici ai catalogul tuturor obstacolelor, capcanelor, perdelelor de fum din calea comunicării emoționale eficiente, cu tine însăți/însuți și cu cei apropiați. Pentru că e foarte densă și mustește de exemple de parcă ar vorbi despre tine la tot pasul (ca despre orice ființă pierdută în lumea insecurităților), cartea asta ar trebui să rămână pe noptieră, lângă biblie (sau mai bine în locul ei).

***

The Undiscovered Self (Carl Gustav Jung, Signet, 2006)

Nu strică din când în când un reminder despre individualism și despre potențialul tău ca individ, pe care l-ai pierdut în colectivismele și obediențele de zi cu zi. Un manifest clasic în favoarea individului ca persoană care se auto-cunoaște și își depășește condiția – temporară și temporală – de rotiță în mecanismul stat-religie. Ai curajul să pornești într-o expediție în interiorul sinelui, cu tataia Cel Tânăr.

***

Dacă Dumnezeu ar fi un activist pentru drepturile omului (Boaventura de Sousa Santos, tradusă la Idea, 2016)

Profesorul de la Universitatea din Coimbra scoate paradigma drepturilor omului în accepțiune „vestică” (secular-liberală) din poziția ei de singularitate și o terfelește puțin, arătându-i caracterul hegemonic și practicile abuzive – ex. tortura în numele drepturilor omului = war on terror etc. – alăturându-i teologii politice provenite din „Sudul Global”, care țipă „hei, sunt și alte moduri de a vedea drepturile omului, în care religia și ecologia fac casă bună cu individualismul”. O carte grea atât teoretic, cât și valoric.

***

Cum să eșuezi la aproape orice și totuși să câștigi la scară mare (Scott Adams, tradusă la Publica, 2014)

Creatorul unor benzi desenate inspirate din viața corporate (Dilbert) a pus pe hârtie „un fel de poveste a vieții mele”, cu o grămadă de tips & tricks și de exemple personale cu putere motivațională. E întotdeauna binevenit un sfat de viață de la oamenii pățiți. Până la urmă, ce sunt oamenii de succes dacă nu cei care au capacitatea să vadă oportunități în urma oricărei coliziuni cu realitatea cruntă?

***

Quiet. The Power of Introverts in a World That Can’t Stop Talking (Susan Cain, Penguin, 2013)

O carte devenită deja clasică. Susan Cain ne face dreptate nouă, introvertiților, și ne lămurește și pe noi care e treaba cu introversia – cu argumente științifice și exemple sociale. Ne lămurește ce suntem și ce nu suntem, și de ce suntem cum suntem. Și, dacă mai e nevoie să menționez, că e OK cum suntem. Pentru că până acum am fost definiți doar normativ (extrovert = bine, introvert = rău). Nu numai că am învățat să îmi îmbrățișez cu drag introversia, dar acum îi știu puterile și o să i le potențez la maximum. Pentru că, guess what, extroverții au nevoie de noi, așa cum avem noi nevoie de ei. Trăiască complementaritatea! Peace and love!

***

Mulțumesc, dragelor, știți voi cine, pentru cărți!

Ți-a plăcut? Susține povestea trecutului României aici:
Tagged , , , , ,

Lasă un răspuns