Istoria femeilor din România a avut parte de un an bun

În anul 2018 s-au făcut niște pași importanți către mult-așteptata istorie a femeilor din România, care se coace la foc mic în mai multe cuptoare (for the record, referințele gospodărești nu au legătură cu subiectul, doar îmi plac mie). Ce-i drept, cuptoarele acestea se află cam pe aceeași uliță, dar asta nu e o problemă. Sociologic, e normal ca zidurile prejudecăților din mainstreamul cultural să fie rupte de un nucleu dur de persoane tenace și solidare. Iată succesele de anul acesta:

Nesupusele

Un album cu povești de seară despre românce rebele, alcătuit la inițiativa asociației De Basm. Povestitoarele (scriitoare și ilustratoare) au experiența de comunicare cu publicul tânăr și sunt familiarizate (no pun intended) cu studiile de gen (mai mult decât atât – Laura Grünberg e chiar una dintre fondatoarele studiilor de gen în România). În cuvintele lor, cartea este o încercare (foarte reușită – părerea mea) de recuperare cultural-istorică a 100 de personalităţi feminine (individuale sau colective) despre care tânăra generaţie nu are ocazia să afle multe lucruri prin intermediul şcolii sau instituţiilor media. Zbang! O palmă pe obrazul statului și istoricilor, pe care îi cam doare în cot de experiențele femeilor din trecutul glorios al patriei. Să nu mă las totuși condus de patimi negativiste: proiectul este o inițiativă privată, dar a fost susținut financiar și de onor statul român / banul public, prin intermediul Ministerului Culturii. 100 de personalități feminine, o sută! Și e doar începutul. Pariu că nu puteți enumera 100 de nume feminine din istoria României, cu toate că lecturile și diplomele vă recomandă drept niște persoane cultivate, rafinate și emancipate? Citiți Nesupusele, vouă și altora, și îngroșați rândurile nesupuselor și nesupușilor din această țară.

Poster proiect Nesupusele - 100 de femei pentru 100 de ani de România modernă

Sofia Nădejde

Nu cred că a fost un avânt mai mare în aria biografiilor feminine decât acela pe care l-a luat recuperarea biografiei Sofiei Nădejde anul acesta. Pioniera feminismului de la noi, născută în 1856, în epoca Unirii Principatelor, a fost cât zece junimiști luați grămadă și a scris despre unirea bărbaților și femeilor în drepturi, libertăți și îndatoriri mai penetrant ca nimeni alta din anii primului val de feminism. O biografie cu multă dragoste de surată (btw, cum traduci sisterhood ?) i-a fost dedicată de Ioana Pelehatăi, cu titlul Nădejdea Sofiei. Meryl Streep likes this link. Citiți-o înainte de orice altceva. Poeta Elena Vlădăreanu a pus la cale Premiile Sofia Nădejde pentru literatura scrisă de femei și ieri tocmai ce a fost prima ediție, cu patru premiante (toate nominalizările aici), de teama cărora zmeii gușați de la Uniunea Scriitorilor vor tremura în turnul lor construit din privilegii masculine. Biografia Sofiei Nădejde are darul – grație personalității ei polivalente – să se ramifice tematic și să creeze un val istoriografic. Deja istoria literară și studiile de gen au pus-o la locul cuvenit, în acord cu importanța contribuțiilor ei intelectuale, politice și artistice. Dar începuturile așezării ei în conștiința publică – un proces care o să dureze, să nu ne facem iluzii – pot fi plasate în anul acesta.

Poster premiile Sofia Nadejde pentru literatura scrisa de femei

Regina Maria

Not again! ați putea zice. Veritabilul cult al Reginei Maria nu este de ieri, de azi, sau de când medicina privată apelează la servicii de branding. Ceea ce am remarcat anul acesta însă, dat fiind că am trecut printr-o aniversare a centenarului Marii Uniri din 1918, lungă cât anul (și, dacă am fi riguroși, lungită pentru încă doi ani), este că Regina Maria i-a luat fața, binemeritat, consortului, Regele Ferdinand „Întregitorul” (între noi fie vorba, mai mult „Figurantul”). Cultul Reginei Maria, cu toate că prin definiție ignoră orice amendament mai cu picioarele pe pământul istoriei „adevărate”, trage o trenă cu multe derivate discursive. Se discută despre importanța femeilor în momentele jalon ale României moderne. Se aruncă un reactiv „nu a fost chiar așa” pe drumul unei calibrări necesare a biografiei ei și a demitizării monarhiei din România (aici mai e de lucru o grămadă – cine să își asume rolul de queen’s ball pooper ?). Se recunoaște că „străinii de neam” au fost capabili – ca să vezi! – de iubire de țară și că le-au cam dat lecții de patriotism românilor verzi. Se mai sparg niște milioane de lei publici pe niște statui de neam prost și se mai gudură parveniții pe lângă Casa Regală pentru un oscior cu monogramă, o pozulică, o diplomățică. Toată agitația asta creează referințe, puncte nevralgice, puncte de pornire, culoare instituționale și mult elan pentru aprofundarea temei binom: femei – istoria României. Trăiască femeile în istoria României!  

PS: Lista e făcută în limitele explorărilor mele. Dacă aveți exemple suplimentare, cu atât mai bine; se vor consemna cu toată considerația.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: