Despre România – țara muncii prost plătite – cu așa-zișii jurnaliști de la Recorder

Descurcăreților de la Recorder le place să se considere jurnaliști alternativi. După părerea mea formată cu zeci de vizionări, alternativa lor nu e față de „jurnalismul” manipulator mainstream, ci față de ăia care filmează pe la nunți și botezuri. Sigur, am putea rămâne la nivelul la care să recunoaștem că nici un tip de jurnalism nu e imparțial sau dezinteresat. Dar „jurnalismul” Recorder – vezi-doamne detașat de problemă prin faptul că nu se intervine cu explicații pe lângă declarațiile subiecților – e doar o canalizare de mesaje ale unor terțe părți, prin imagini video. Mesajele cui? De regulă, ale cui comandă (și aici includ și publicul).

Iată, vine Confederația Patronală Concordia – grup de interese al angajatorilor – să „susțină” (presupun că nu doar cu un umăr) realizarea unor materiale în care alți patroni să se plângă de criza lipsei de personal în România. Seria se numește „România angajează” și are în momentul de față două episoade.

Nici măcar nu intru în detaliile realizării filmelor ca să spun că avem un aranjament de prestări servicii video pentru Concordia și că dacă vrei să faci un reportaj nu te arunci într-un conflict de interese. La fel cum nu ne place ca puternicii zilei să se plângă de cât de nedreptățiți sunt, nu dă bine, etic vorbind, să îi lași pe patroni să se plângă de angajați, când se știe foarte bine că ei au puterea și că fac aproape ce vor cu angajatul, o dată ce pun mâna pe el.

Chiar dacă Recorder-ul încearcă să pară ok la partea de audiatur et altera pars, dând voce și angajaților, asta nu rezolvă controversa. Lăsând întregul framing la o parte, e ditamai școala de jurnalism care spune că dacă acorzi egalitate de voce unor părți aflate într-un dezechilibru de putere, ceea ce faci nu e deontologic. Mie nu mi s-ar părea ok să realizezi, de exemplu, un reportaj despre un viol în grup, luând declarații de la toți făptașii, apoi și de la victimă, acolo, în spațiul egal de emisie. Jurnalismul trebuie să arate nedreptatea, nu să dea o portavoce celor care o fac.

Pentru că cei de la Recorder nu și-au făcut treaba cum ar fi trebuit să și-o facă, o să pun eu întrebările alea cu tâlc:

Titlu de episod: „Criza forței de muncă readuce pensionarii la lucru”. Dacă numărul pensionarilor care au pe deasupra și un job a ajuns la 158.000 în România, de ce ar trebui să fie asta văzută ca o soluție la criza lipsei de personal, în loc să fie începutul unei discuții despre nevoile pensionarilor de a se angaja ? Pensionarii se angajează nu pentru că se plictisesc la pensie și pentru că vor să facă un surplus pentru o vacanță în Thailanda – cum zice o doamnă în videoclip (un caz foarte reprezentativ…) – ci pentru că au pensiile prea mici! Degeaba HR-iștii o dau cu pensionarul care e un angajat mai versatil; și pentru patronate asta e o soluție de compromis. Dacă ar fi oferta mai mare de mână de lucru, n-ar mai da-o nimeni cu sofisme din astea și ar fi pensionarii ejectați imediat. Întocmai ca în exemplul muncii la Uber, normal că cineva care vine să își completeze veniturile e mai mulțumit de un salariu minim spre mediu, decât o persoană care se întreține exclusiv din acel venit de rahat. Întrebați-i pe uberiștii full-time cât de bine o duc (în fine, despre asta cu altă ocazie).

Dacă tinerii nu vor să se angajeze pe salarii mici spre medii (cum zicea un angajator – 3200 lei brut pentru un lucrător la restaurant în sezon estival, adică o estimare de 1900 lei în mână), de ce este favorizat discursul în care oamenii de bine, care au fost munciți la viața lor, îi învinovățesc pe tineri ba că nu le place munca, ba că sunt prea pretențioși și că strâmbă din nas la bani puțini ? În cel hal i-a adus exploatarea pe oameni să ceară exploatare pentru toți și egalitate în cele mai grele condiții de muncă? De ce sunt folosiți oamenii cu mulți ani de muncă grea pe bani puțini ca grup de presiune împotriva altor categorii sociale, ca pe vremea când cine „n-a mâncat salam cu soia” era pasibil de excludere din comunitatea românilor „adevărați”? De ce nu milităm cu toții pentru idealul prosperității, anume venituri cât mai mari pentru o muncă tot mai puțină ?

În țara muncii prost plătite, victimele exploatării economice își aruncă săgeți, în timp ce patronii care își vor folosi toate mijloacele retorice și legale pentru a ține nivelul salariilor cât mai scăzut sunt tratați cu compasiune, pentru că – săracii de ei – sunt disperați că nimeni nu mai vrea să muncească în țara asta. Zice o manageră de hotel, în episodul „Marea criză de la Marea Neagră: 20.000 de joburi neocupate”, după ce a angajat niște filipineze: Poate așa se vor trezi și românii, vor spune „Hai, totuși, să muncim”. Trezi-te-ai tu într-o zi să muncești o lună pe salariul filipinezelor, doar așa, ca experiment, ca sport extrem.

Altă manageră, constatând tristă că nu mai există situația de 10 candidați la ușă: „din piața angajatorului, s-a transformat în piața angajatului acuma…”. Ăștia pe ce lume trăiesc? Normal că piața angajatului trebuie să fie singura piață încurajată. Ăștia sunt ca furnizorii de servicii care se miră că le dispar clienții fără să se întrebe o clipă ce și-ar fi dorit clientul. Da, așa cum ar trebui să existe o suveranitate a consumatorului, ar trebui să existe suveranitatea angajatului. La noi e taman invers, iar băieții de la Recorder fac pe mironosițele și sunt atât de profesioniști încât nu întreabă cu cât e plătită o filipineză pe litoralul românesc și pe unde doarme.

Ca să nu mai zic că nu are nimeni vreme să ajungă la the bigger picture și să se întrebe de ce am ajuns să luăm ca firească migrația forței de muncă din țările sărace ale Asiei și de ce nu ne atingem nici cu un fulg de indecența cu care patronii români se dau mari antreprenori bazându-se pe cea mai exploatativă formulăangajăm pe cine acceptă mai puțini bani și pe cine acceptă să stea mai mult peste program. Îi auzi pe toți: „dacă nu vin românii, luăm sri-lankieni/filipinezi/somalezi etc.”. De la angajarea străinilor ca soluție de compromis, se ajunge la amenințarea cu mâna de lucru străină. Iar Recorder se face părtașă la acest joc de profitori călare pe ordinea neoliberală din țară și din întreaga lume. De-acum, presiunea angajatorului nu o să mai fie „sunt 10 români care așteaptă la ușă”, ci „sunt 10 <inserează apelativ rasist aici> care așteaptă la ușă”.

Eu le doresc succes oamenilor cu afaceri în România. Dar aș vrea ca succesul lor să nu fie doar ghinionul altora.

Ce nu îți mai spun băieții plecați cu drona pe câmpii de la Recorder e că numărul salariaților din România e în creștere și că a depășit numărul angajaților din anii pre-criză (2007-2008), în condițiile în care plecările în străinătate au crescut. Există doar penurii sectoriale și sincope sezoniere, determinate mai degrabă de extinderea afacerilor și mai puțin de restrângerea numărului de potențiali angajați. De unde au bani de extinderi patronii ăștia care se plâng de criza de angajați ? – uite subiect pentru următorul episod!

PS: Ar fi mai multe de spus despre poziționarea „editorială” a celor de la Recorder. Lor le place să se joace cu ambiguitățile, respectiv să lase declarațiile în pom și să-și pună publicul la treabă: „declarația lui cutare e ok sau nu e ok? cine sunt băieții buni și băieții răi din toată povestea asta?”. Doar că așa faci pe placul ambelor părți / tuturor părților angrenate într-o controversă sau problemă socială, iar mesajul problematic va fi blocat doar de cei suficient de atenți / inteligenți / experimentați. În cazul de mai sus, oricât de mult contrabalans ai pune (= declarații ale angajaților, la locul de muncă, știind că angajatorii lor vor vedea materialul – apropo de proaste practici jurnalistice), mesajele toxice ale patronatului, de tipul „în România e criză a forței de muncă” și „angajăm străini sau pensionari pentru că ei vor să muncească” (nu pentru că sunt nevoiți să accepte salarii mici) ajung în spațiul public și fac prăpăd.