Cum arătau magazinele Carrefour în anii 60, prin ochii socialiștilor români

În anii „dezghețului” (1965-1971), când tovarășii din Republica Socialistă România aveau voie să se plimbe prin Europa în schimburi de experiență și vizite de lucru, responsabilii cu comerțul au făcut o adevărată pasiune pentru magazinele Carrefour. Legăturile cu Franța erau oricum mai bune decât cu oricare altă țară din Vest, iar acum dragostea interzisă dintre comunism și capitalism făcea atracția și mai puternică. În 1968 a apărut un hypermarket Carrefour – sau cum ziceau tovarășii, „primul mare magazin de proporții neobișnuite”. Tovarășii s-au grăbit să îl viziteze și să îl descrie cu un entuziasm de-a dreptul copilăresc. 50 de ani mai târziu, descrierile naive ale tovarășilor, în limbajul tehnic care dorește să-i impresioneze pe profanii obișnuiți cu Aprozar și Alimentara, sunt tare simpatice.

Iată una aici: O prezentare masivă (40.000 articole), utilizarea autoservirii și oferirea câtorva servicii mult apreciate (stații de aprovizionare cu ulei și benzină, bar, ghișeu bancar, curățătorie chimică), constituie „argumente” puternice pentru atragerea cumpărătorilor. În cele din urmă și comuniștii au introdus autoservirea, numai că te puteai autoservi doar cu niște conserve de pește oceanic, gemuri și compoturi. Și dacă nu aveai curajul să faci rezistență prin necumpărătură, îți servea casiera o stare proastă să-ți ajungă toată ziua.

Alta: Deși vast ca un mare hangar, magazinul nu este glacial datorită în primul rând culorilor, plafonului fals, alcătuit din fibre lungi de lemn aglomerate printr-o rășină sintetică, fibre separate prin fâșii cu tuburi fluorescente distanțate. Reflectoarele dirijează lumina în jos, adică spre mărfuri, culorile mergând de la alb la brun, galben porfiriu și galben  uni. Raioanele de produse proaspete, situate în fundul magazinului, au pereții din ceramică multicoloră. Ingenios a fost rezolvată problema stocului de biciclete care, atârnate de plafon în ghirlande, strălucesc datorită pieselor cromate și aduc o notă de veselie.

Omu’ se credea la Disneyland. Ce-i drept, nu eram prea diferiți nici când s-a deschis Carrefour în Grozăvești (în 2003) și studenții își dădeau întâlniri în magazin, să se aventureze printre rafturi și să-și facă apropouri la raionul de lenjerie intimă. Afară ce dreaq să faci, printre Dacii, câini și gunoaie, în mirosul fetidei gârle bucureștene și cu pachet în loc de bani de la părinți?

Alte tehnologii erau pentru înapoiații din est de-a dreptul SF: În sectorul preambalări, cântarele sunt cuplate electronic cu o mașină calculatoare și de imprimat care emite etichete purtând denumirea mărfii, greutatea și prețul. Un ferăstrău electric permite tranșarea rapidă a bucăților mari de carne, iar la raionul cu păsări, un aparat cu trei rulouri telescopice permite ambalarea rapidă a acestora. În România aflată pe calea dezvoltării socialiste multilaterale, nu știa consumatorul ce e feliatorul.

La urmă, rămas fără aer de impresionat ce era, delegatul român se liniștește: Magazinul dispune de o instalație complexă de condiționare a aerului.

Deci eu ce să înțeleg? Că hypermarketurile de azi nu au mai evoluat de 50 de ani? Sau că francezii au conceput totul super-smart și sustenabil de la bun început?

(Citatele sunt din revista „Comerțul socialist”, mai 1968)