Carlos „Calica” Ferrer – „Devenirea lui Che. Cea de-a doua și ultima călătorie a lui Guevara prin America Latină”

Carlos „Calica” Ferrer, Devenirea lui Che. Cea de-a doua şi ultima călătorie a lui Guevara prin America Latină, Bucureşti, Meridiane, 2008.

Ernesto se întorsese din prima sa călătorie în America Latină fascinat de culturile indigene care dominaseră pe continent înainte de sosirea spaniolilor și citise considerabil pe această temă. Mereu vorbea despre sentimentul de inutilitate și angoasă care îl încercase de îndată ce observă contrastul dintre reminiscențele acelui trecut glorios, de exemplu Machu Picchu, și realiatea modernă trăită de urmașii acestor popoare: sărăcia, discriminarea și asuprirea. (p. 65-66)

…eu și Ernesto ne-am autodeclarat antiperoniști. Și, deși Ernesto nu devenise încă un marxist, avea totuși idei socialiste. Nu îl lăsau indiferent sărăcia sau drama socială existentă în țară la acea vreme: foamea, șomajul și nedreptățile generate de diferențele sociale. (p. 75)

Ne-am trezit a doua zi dimineața tremurând – chiar și apa din toaletă înghețase! Indienii erau tot imperturbabili cu picioarele lor goale, cu obrajii umflați de un ghemotoc de frunze de coca pe care o molfăiau continuu. Coca are un efect anestezic – alină foamea, setea, oboseala și tristețea. Era antidotul natural împotriva peisajului sărac pe care îl traversam, melancolic asemeni unui șuierat îndepărtat de nai. (p. 99-100)

Câteva zile mai târziu ne beam cafeaua într-o cafenea din La Paz și am văzut pe viu umilința la care erau supuși indienii din Bolivia. O femeie se bucura împreună cu copiii ei de ceaiul de după-amiază, în timp ce bona copiilor ședea pe podea, iar ei îi aruncau rămășițe ca să mănânce și ea, ca și cum ar fi fost un câine. (p. 105)

În anii 1950, a fi argentinian era ca o scrisoare deprezentare pentru restul Americii Latine. Inspiram afecțiune, precum și un pic de invidie. Fotbalul argentinian și tangoul erau în plină glorie, împreună cu cinematograful și peronismul – toate erau un izvor de conversație și îți permiteau să pari un cineva interesant. (p. 165)