Marea Unire din 1918 povestită pe șleau

Marea Unire pe șleau este o serie de mini-documentare animate, publicate pe youtube în anul centenarului (2018)

Când am dorit să revizitez pe internet istoria Marii Uniri, am rămas dezamăgit și îngrijorat. Nu numai că istoria Marii Uniri era săracă în informații și interpretări, dar era și foarte precară în raport cu standardele „științifice” sau jurnalistice. Sătul de clișee și de perspectiva foarte îngustă a relatărilor, mi-am zis că, dacă tot nu găsesc istoria aceea proaspătă, onestă, deopotrivă informativă și critică, pe care mi-o doream, aș putea foarte bine să o fac eu

Între timp, am avut plăcerea să aflu că nu eram singurul care avea această poftă pentru ceva prezentat mai altfel, pentru ceva mai neprăfuit și mai puțin emfatic. Un mare număr de persoane – prieteni (și) pasionați de subiect – au vrut să vadă proiectul realizat și m-au ajutat să obțin timpul de care aveam nevoie ca să fac un vis realitate. Așadar, din ianuarie până în august 2018, voi povesti Marea Unire pe șleau. Haideți și voi în această călătorie fascinantă!

1. Basarabia liberă! (feb 1917 – ian 1918)

[YouTube] [Scena9]

2. Basarabia în pericol! (noi 1917 – ian 1918)

[YouTube] [Scena9]

3. Unirea Basarabiei văzută de la Chișinău (ian-mar 1918)

[YouTube] [Scena9]

4. Unirea Basarabiei văzută din România (ian-mar 1918)

[YouTube] [Scena9]

5. Unirea Basarabiei cu România, fără condiții (apr-dec 1918)

[YouTube] [Scena9]

6. Românii și destrămarea Imperiului Austro-Ungar (oct 1918)

[YouTube] [Scena9]

7. Unirea Bucovinei cu România (octombrie-noiembrie 1918)

[YouTube] [Scena9]

8. Românii vs. ungurii (noiembrie 1918)

[YouTube] [Scena9]

9. Unirea Transilvaniei cu România (noi-dec 1918)

[YouTube] [Scena9]

10. Pretențiile României la Conferința de Pace de la Paris (1919)

[YouTube] [Scena9]

11. Războiul dintre România și Ungaria sovietică (1919)

[YouTube] [Scena9]

12. Unirea Banatului cu România (1918-1919)

[YouTube] [Scena9]

13. Recunoașterea internațională a Marii Uniri (1919-1920)

14. Rolul femeilor în Marea Unire

15. Câștigători și pierzători în urma Marii Uniri (aspecte socio-economice și politice)

***

Ce mai este Marea Unire pe șleau?

PRIMUL serial de istorie realizat integral prin crowdfunding în România

PRIMA istorie animată a Marii Uniri