Istorie pe șleau, Marea Unire pe șleau

[VIDEO] Marea Unire pe șleau – Ep. 7. Unirea Bucovinei cu România (octombrie-noiembrie 1918)

În acest episod aflăm cum de s-a unit Bucovina cu România, deși Țara Fagilor nu mai era chiar ca pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Criza austro-ungară din toamna anului 1918 a produs efecte și la marginea Imperiului, în Bucovina. Aici, atât românii, cât și ucrainenii, folosindu-se de principiul autodeterminării naționale, pretindeau ca provincia să intre fie în componența unei Românii Mari, fie în Ucraina Mare. Pe măsură ce puterea imperială de la Viena slăbea, lupta pentru eliberarea de sub împărat s-a transformat într-un conflict interetnic în interiorul Bucovinei.

În cursul lunii octombrie (1918), au apărut mai multe inițiative cu privire la destinul Bucovinei:

  • Cinci din cei șase parlamentari români de la Viena erau pentru unirea românilor, dar, fiind minoritari în raport cu parlamentarii ucraineni, au preferat să fie doar emisarii lui Iancu Flondor, care organiza cu succes mișcarea națională acasă, la Cernăuți.
  • Tot la Cernăuți, Sextil Pușcariu și apropiații lui au înființat un ziar și aveau o agendă similară cu a lui Flondor. Cei doi s-au aliat și au devenit liderii mișcării unioniste din Bucovina.
  • Al șaselea parlamentar român de la Viena, Aurel Onciul, a acționat de unul singur și a fost unul dintre puținii susținători ai împărțirii Bucovinei pe criterii etnice, între români și ucraineni.
  • În România, bucovinenii refugiați la Iași și la Chișinău, în frunte cu Ion Nistor, au cerut regelui Ferdinand eliberarea românilor din Austro-Ungaria pe cale militară.
  • Iar în tabăra ucraineană, părerile erau împărțite între cei care doreau doar o parte din Bucovina și cei care vroiau Bucovina în întregime. Comitetul Regional Ucrainean a fost înființat pe 25 octombrie și revendica pentru Ucraina de Vest porțiunea nordică a Bucovinei.

Drept răspuns, pe 27 octombrie, notabilitățile române au format o așa-zisă adunare „constituantă” a provinciei, care a hotărât „unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent”. Formularea era ambiguă, dar devenise repede clar că era vorba nu numai de unirea românilor din Imperiu între ei, ci și de unirea cu România. Delegații au format un Consiliu Național care urma să hotărască în toate chestiunile care îi priveau pe românii din Bucovina.

La sfârșitul lunii octombrie, așadar, trei centre de putere își disputau autoritatea asupra Bucovinei. Chiar dacă austriecii aveau argumentul legalității și românii – argumentul istoric al apartenenței Bucovinei la Moldova medievală -, ucrainenii erau cei care aveau asul din mânecă: majoritatea demografică. În cei 143 de ani de când Bucovina a fost ruptă din Moldova și anexată Imperiului Habsburgic, ponderea populației române a continuat să scadă prin sosirea ucrainenilor, evreilor, germanilor și polonezilor. Deromânizarea provinciei nu a fost însă o politică de stat, ci doar un rezultat-surpriză al evoluției socio-economice din regiune.

În ciuda acestui dezavantaj pentru români, ucrainenii și românii ocupau zone destul de compacte. Așadar, se putea ajunge ușor la o înțelegere între cele două părți și la o delimitare pe criterii etnice. Dar cei mai mulți unioniști români din Bucovina nu au vrut să stea la discuții și au pretins întreaga provincie pentru ei, având și susținerea guvernului român. Cel care a încercat de unul singur să încheie în numele românilor un acord de partajare cu ucrainenii – Aurel Onciul – a fost înjurat, amenințat și considerat un trădător de neam. Pentru naționaliștii români, reparația istorică prin unirea cu „patria-mamă” era mai importantă decât faptul că românii deveniseră totuși o minoritate în Bucovina.

Liderii ucraineni nu au primit cu inimă ușoară această dorință a unioniștilor români și au trimis gărzi naționale să ocupe zonele locuite de ucraineni și orașul Cernăuți. De teamă să le fie pus proiectul unirii maximale în pericol și chiar să fie asasinați, liderii Consiliului Național Român au cerut României să intervină urgent de partea lor.

Deși Aliații încetaseră lupta cu Austro-Ungaria, guvernul Coandă și regele Ferdinand au ordonat cu mare bucurie trecerea diviziei conduse de Iacob Zadik în Bucovina austriacă și instalarea autorității militare române în capitala provinciei. Pe 11 noiembrie, generalul Zadik dădea mâna cu Iancu Flondor, președintele Consiliului Național Român, în piața mare din Cernăuți. Astfel, naționaliștii ucraineni nu mai aveau să îi deranjeze pe românii din Bucovina și oricum continuau să piardă în fața polonezilor și sovieticilor. În ajunul sosirii trupelor române, și guvernatorul austriac părăsise provincia, așa că românii erau stăpâni pe situație și puteau pregăti în voie ceremonia unirii.

Guvernul român a dorit să se asigure că unirea Bucovinei va fi necondiționată, așa că s-a folosit de influența lui Iancu Flondor și a lui Sextil Pușcariu pentru a elimina orice rezerve în Consiliul Național, și a înlesnit întoarcerea unioniștilor din exil, în frunte cu Ion Nistor. Acesta a fost însărcinat cu redactarea moțiunii de unire și tot el urma să o prezinte în ziua cea mare, pe 28 noiembrie.

În acea zi a fost convocat un congres al provinciei, în cadrul căruia urma să se hotărască raportul Bucovinei cu România. În prezența generalului Zadik și a delegaților din Basarabia și Transilvania, membrii Consiliului Național Român și cei câțiva reprezentanți ai germanilor și polonezilor și-au exprimat prin aclamație dorința de unire a întregii Bucovine cu România. Faptul că ucrainenii și evreii – care împreună alcătuiau peste 50% din populație – nu și-au exprimat clar poziția, precum și modul de desfășurare a Congresului, arată că adunarea a avut un rol ceremonial și nicidecum un caracter democratic. Zarurile fuseseră de mult aruncate și erau cam măsluite de guvern, rege și Consiliul Național Român.

Citește și articolul de pe Scena9, în care prezint detalii despre inițiativa lui Aurel Onciul de a aranja o împărțire a Bucovinei pe criterii etnice, cu ucrainenii.

Ți-a plăcut? Susține povestea trecutului României aici:
Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,