[VIDEO] Culturile care i-au influențat pe români de-a lungul secolelor

În ultimii 200 de ani, elitele românești au creat niște structuri ideologice care ar fi trebuit să definească „specificul poporului român”. Vom răspunde mai ușor întrebării dacă vom discuta aceste structuri identitare, dintre care le-am ales pe cele mai importante. Să le luăm pe rând.

1. „O insulă de romanitate într-o mare slavă”

Această expresie servea la stabilirea unei legături directe a poporului român cu prestigiosul Imperiu Roman. Nevoia de selectare a originii nobile romane a apărut în contextul în care românii doreau să se emancipeze politic și să-și afirme autonomia în raport cu imperiile care îi subordonau. Mai târziu, a stat la baza naționalismului xenofob și a atitudinilor rasiste la adresa popoarelor slavofone.

Dar ceea ce omitea această schemă era uriașa importanță a culturilor slave și a multor altor culturi pentru poporul român. Practic, poporul român nu poate fi definit fără dimensiunea sa slavă, iar vocabularul limbii române vechi sau țărănești conținea mai multe cuvinte de origine slavă decât cuvinte de origine latină. Românii au scris până în secolul 19 cu caractere chirilice, care au fost inventate special pentru popoarele slavofone. În biserici, limba slavonă a fost folosită până prin secolul 18, de stăteau românii – vorba mitropolitului Antim Ivireanul – „ca boii, neînțelegând ce se citește și ce se cântă”. Limba folosită în cancelariile marilor voievozi Mircea, Vlad, Ștefan și Mihai era slavona, iar portul popular, folclorul cu muzica și legendele sunt foarte asemănătoare cu cele ale popoarelor vecine. Astăzi, cuvinte de origine slavă precum „spovedanie”, „jertfă”, „pomană”, „bogdaproste”, „diavol” (a intrat în uz pe filiera slavă, chiar dacă era de proveniență greacă), „dragoste”, „prieten”, „război”, „mită” și „pizdă” fac parte din limbajul cotidian.

Ceea ce mai omite metafora insulei romanității este diversitatea lingvistică și culturală a vecinilor românilor. În așa-zisa „mare slavă” erau băgați de-a valma ruși, ucraineni, polonezi, bulgari, sârbi, popoare care i-au influențat separat și îndelungat pe români. Ca să nu mai spunem că expresia îi ignora complet pe maghiari, care au trăit în preajma românilor pentru mai mult de 1000 de ani. Iar în secolul 20, nimeni nu observase că „insula de romanitate” avea în mijloc un ditamai „lacul secuiesc”.

În spiritul aceleiași metafore, limba română cultă a fost „latinizată” și mai mult în secolele 19-20, prin scoaterea din uz a multor cuvinte de origine slavă, considerate arhaice sau țărănești, și prin împrumuturile masive din limba franceză. Astfel, încercând să-și afirme latinitatea, elitele române s-au franțuzit – și poporul odată cu ele.

Obsesia latinității a ignorat, de fapt, întregul calup de influențe lingvistice și culturale care au pătruns în spațiul locuit de români, ca și când daco-romanii ar fi trecut prin istorie în formă pură, până la Dacian Cioloș și Traian Băsescu. De fapt, românii de azi sunt – cultural și lingvistic – mai mult slavi și francezi decât daci și romani.

2. „La intersecția imperiilor”

Când vine vorba de numeroasele conflicte și stăpâniri străine care au afectat spațiul locuit de români în secolele…, de fapt dintotdeauna, suntem tentați să privim românii ca pe un popor compact, care a rezistat în fața tuturor acestor vitregii, fie cu arma în mână, fie prin marginalizare. Mai corect ar fi să subliniem faptul că, după sute de ani de contacte cu mediile politico-sociale ale diferitelor regate și imperii, românii de pretutindeni au rămas destul de eterogeni cultural și chiar lingvistic.

Astăzi, după 100 de ani de politici naționale și de migrație masivă în interiorul țării, este mai greu să distingem particularitățile regionale. Dar înainte de 1918, diferențele erau evidente. Românii din Ardeal petreceau cu pálinka și ceardaș, românii basarabeni se luau la întrecere cu rușii la pupat poala popii, maramureșenii și bucovinenii încondeiau ouă de Paști laolaltă cu rutenii și în general toți românii din provincii aveau orgoliul cât casa când se raportau la mâncătorii de mititei și de rahat din Vechiul Regat.

Marea Unire a adus laolaltă nu doar vorbitori de română care se simțeau cam străini unul de celălalt, ci și numeroase minorități naționale care au conviețuit alături de români până în prezent. Provincii precum Bucovina, Banat, Crișana, Maramureș, Basarabia de Sud și Dobrogea aveau o populație atât de diversă cultural și lingvistic, încât cu greu puteau primi eticheta de „românești”. Mai ușor puteau deveni modele pentru multiculturalitate, dar acum 100 de ani statul român era mai preocupat să-și afirme caracterul etnic și să reducă diversitatea.

3. „La porțile Orientului”

Față de Orient, mai exact față de culturile balcanice, românii au trecut de la o iubire de secole la un dispreț cu aer de superioritate. În timp ce Imperiul Bizantin se prăbușea, Țările Române au devenit un fel de „Bizanț după Bizanț”, adică au preluat tradiții politice și bisericești bizantine. Mulți termeni grecești au intrat în limba română, iar mai târziu, în epoca „fanariotă”, domnițele plictisite se dichiseau după fandoselile și ifosele de la Istanbul, și-și cumpărau atâtea fuste și țoale de rămâneau boierii lefteri, oricât de chivernisiți erau și oricâte agoniseli făceau pe spinările prostimii, de care nu se sinchiseau. M-a luat poliloghia pe dinainte…

Ce vreau să zic e că în perioada „fanariotă” influențele otomane și grecești au devenit atât de puternice încât nu mai deosebeai român de grec, de albanez, de bulgar și de sârb. Turcii nu aveau voie să locuiască în Țările Române, dar cuvintele și obiceiurile lor au trecut Dunărea. Astăzi, cine nu are tabietul cafelei cu tutun, nu mănâncă ciorbă și sarmale, nu are dușmani și nu dansează pe manele, nu dă bacșiș și nu face un ciubuc, nu-și invită musafirii în sufragerie la o pălăvrăgeală după ce le-a dat papuci pentru că s-au descălțat – ca orice balcanic – să nu facă murdărie, ei, acela nu e român adevărat.

Pe măsură ce statul s-a modernizat, românii acceptau să fie considerați orice, numai balcanici nu. În continuare moravurile Balcanilor sunt condamnate taman de elitele fudule, pline de derbedei, de tembeli și de haimanale, care-și fac hatâruri în timp ce aduc poporul la ananghie fără să fie pedepsite și fără să aibă habar că sunt mai haine decât turcii și fanarioții la un loc. Cu alte cuvinte, suntem mai balcanici decât vrem să recunoaștem.

4. „Între est și vest”

Achizițiile culturale din Occident sunt vechi de doar 150 de ani. Puțini știu că primele contacte ale românilor cu ideile modernității apusene au avut loc prin aristocrații, ofițerii și diplomații ruși, în vremea ocupațiilor de la începutul secolului 19. S-ar putea zice că rușii ne-au adus constituționalismul, la fel cum ne-au adus și comunismul o sută de ani mai târziu. A trecut însă și comunismul, dar cuvintele rusești „blat” și „șpagă” ne arată că proastele obiceiuri n-au plecat odată cu el. Azi ne facem borș în fața Rusiei, dar votăm corupți anti-occidentali și ne ploconim în fața popilor mai ceva ca la sfintele moaște.

Din Occident, românii au preluat naționalismul, democrația și liberalismul, tehnologia, artele și umanismul. Și, pentru că nu aveau nume pentru tot ceea ce le compunea, le-au preluat cu tot cu termenii francezi, germani, italieni și englezi.

Astăzi, mulți români muncesc la corporația străină, poftesc pizza și shaorma, folosesc tehnologie fabricată în China, îmbracă haine croite în Bangladesh, se uită la telenovele și la seriale turcești, beau bere făcută după rețetă germană și dorm într-un apartament de tip sovietic, mobilat cu produse IKEA.

Cu atâtea influențe, poporul român, pe care un francez (Ferdinand Lot) l-a descris drept „o enigmă și un miracol istoric”, poate să renunțe să mai caute o autodefinire în fundul trecutului sau în contrast cu alții și să recunoască în sfârșit că e rezultatul original, unic, irepetabil și în continuă schimbare al combinării a peste douăzeci de culturi.

%d blogeri au apreciat: