Episoade video, Istorie pe șleau

Războiul dintre fiii lui Baiazid, povestit de Mircea cel Bătrân (Istorie pe șleau #09)

Mircea cel Bătrân ne povestește la senectute peripețiile din timpul războiului pentru succesiune între fiii lui Baiazid-Fulgerul.

„Ei, cum ne mai duce și ne mai aduce viața…

După ce ne-a dat-o grav la Nicopole, l-a pedepsit bunul Dumnezeu pe Baiazid „Fulgerul” de a luat-o pe coajă în 1402 de la marele han mongol Timur cel Șchiop, lăsând Imperiul Otoman de izbeliște și pradă ambițiilor fiilor lui, care nu s-au putut abține de la zâzanie și prădășug.

Suleyman, fiul cel mare al lui Baiazid, a reușit să stăpânească părțile balcanice ale pământurilor tătâne-său, fiind în bună înțelegere cu creștinii dimprejur după ce a făcut o seamă de îngăduințe, lăsându-mi și mie Dobrogea pe care am ocupat-o samavolnic pe când era haos în împărăția osmanlâilor.

Frații săi mai mici, Mahomed și Musa, au rămas în Asia Mică, unde răzvrătirea vechilor emirate dădea bătăi de cap seminției lui Osman. Însă Mahomed a reușit să păstreze ceva putere, îngrijorându-l pe Suleyman, care a trecut degrabă în Anatolia și a ocupat Bursa și Ankara, și a lovit în rebelii din Karaman. Suleyman era pe cale să restituie Imperiul Otoman, iar noi – creștini și musulmani laolaltă – tare ne temeam de soarta ce ne aștepta.

Ca să-mi mai înlesnesc soarta, m-am împăcat cu despotul Serbiei, am ținut sfat cu regele Ungariei și am uneltit cu beyul de Sinop-Kastamonu, Isfendiyar, care îl susținea pe Mahomed.

Mahomed și Musa au fugit în Karaman și acolo au hotărât să pună la cale o diversiune, ca să îl doboare pe Suleyman, care era în înțelegere cu bizantinii să blocheze strâmtorile.

Io, cum eram nemulțumit că blestemații de achingii din Balcani îmi tot făceau prădăciuni în Dobrogea, m-am gândit că tovărășia mea cu unul din seminția lor i-ar mai fi potolit. Prin urmare am pus osul la înfăptuirea vicleșugului împotriva lui Suleyman, în 1409 trimițând solie la Isfendiyar ca să îl cer pe Musa, cu făgăduința că-i dau casă, masă, muiere dintre fiicele mele și oștire cu care să treacă Dunărea în Balcani.

Astfel a plecat Musa în 1410 să cucerească Rumelia, cu ajutorul nostru (sub comanda nepotului meu Dan) și al sârbilor. Era prima oară când un domn român își punea protejatul pe tronul otoman de la Adrianopole. Eram, cum se zicea în Angliterra, un king-maker.

Suleyman, săracul, a mușcat momeala și s-a întors în Balcani ca să mai salveze ceva, vreme în care Mahomed a recuperat pământurile din Anatolia. Disperat și sleit de puteri, Suleyman a sfârșit-o sub sabia fratelui său Musa, în 1411.

După înfrângerea lui Suleyman, Musa și-a făcut de cap prin Balcani, atacând teritorii bizantine și sârbe, și făcându-se dușmănit de toți. Mahomed, dorind să îl readucă la ascultare pe frate-său, s-a târguit cu bizantinii să îi permită trecerea armatei sale din Anatolia și a reușit să îl prindă și ucidă pe Musa. Ceilalți și-au dat seama prea târziu de prostia pe care au făcut-o sprijinindu-l pe Mahomed, care a rămas singur stăpânitor peste ținuturile otomane și gata să cucerească țările dimprejur.

Dar Dumnezeu m-a văzut că nu m-am lăsat de căutat mijloace de zădărnicire a puterii otomane…

În 1415 s-a trezit Mustafa, un alt fiu al lui Baiazid, că vrea să fie sultan. Calea noastră a fost aceeași – prin mijlocirea beyului Isfendyar și cu ajutor venețian, Mustafa a ajuns în Țara Românească. De acolo, atacuri la sud de Dunăre, împreunate cu acțiuni în Anatolia dinspre Karaman.

Reacția lui Mahomed a fost energică și metodică: a supus Karaman, l-a alungat pe Mustafa la bizantini (care au făgăduit să nu îi dea drumul, în schimbul păcii cu sultanul), apoi a pregătit o expediție de pedepsire a Țării Românești (1417). Mahomed a strâns oștire mare, dar s-a oprit la Dunăre, ocupând însă Dobrogea, și mi-a acordat un legământ prin care îmi lăsa în pace voievodatul în schimbul unui tribut de 3.000 de ducați, trimiterii de ostateci de os domnesc la Poartă și dăruirii unei oști românești la campaniile sultanului. Am înțeles că singurele căi de supraviețuire ale țării mele erau compromisul și căderea la pace cu tot mai puternicul Imperiu Otoman.

În zadar am încercat să stârnesc gâlceavă întru sleire în tabăra dușmanului osmanlîu, dându-mă tovarăș cu unul și vrăjmaș cu altul, după cum erau vremurile potrivite, dar măcar am avut îndrăzneală și tărie să mă amestec în marea politică din Europa de Sud-Est cum nu a mai făcut-o nimeni dintre urmașii mei.”

Ți-a plăcut? Susține povestea trecutului României aici:
Tagged , , , , , , , , , ,