[VIDEO] Alianțele României Mari în perioada interbelică, de la extaz la agonie (1921-1940)

După încheierea Primului Război Mondial, în urma fărâmițării imperiilor continentale și prin semnarea tratatelor de pace de la Paris, a fost reconfigurată harta Europei. În centru și est, și-au făcut apariția noi state (Cehoslovacia, Polonia, Finlanda, Lituania, Letonia și Estonia), iar nucleele imperiului Austro-Ungar au devenit republici de mici dimensiuni (Austria, Ungaria). România și Serbia, aflate în tabăra victorioasă, și-au dublat teritoriile prin alipirea unor provincii ale căror elite politice și-au exprimat dorința de unire.

Din această învălmășeală politico-diplomatică și militară a anilor 1918-1920, țările avantajate au fost nevoite să ia în seamă resentimentele acelor state care se considerau nedreptățite sau trădate și care cereau revizuirea tratatelor internaționale. Prin Marea Unire, România își făcuse doi vecini inamici: Rusia bolșevică și Ungaria. Pe lângă aceștia, Bulgaria luptase împotriva României în două războaie în mai puțin de 10 ani și avea pretenția să îi fie înapoiat Cadrilaterul pierdut în 1913.

În fața unor potențiale agresiuni, România trebuia să își organizeze un sistem de securitate care să țină cont de noile condiții geopolitice. Ministrul de externe Take Ionescu a fost autorul unei strategii care consta în formarea unor alianțe cu vecinii mai binevoitori și continuarea parteneriatului cu Franța. În anul 1921, România a încheiat alianțe cu Polonia, Cehoslovacia și Iugoslavia. Alianța cu Polonia era destinată descurajării unui eventual atac din partea Rusiei, care nu recunoștea unirea României cu Basarabia și care încercase în zadar să invadeze noul stat polonez între 1918 și 1920.

Cu celelalte două țări România a format Mica Înțelegere, o alianță defensivă îndreptată împotriva unui eventual atac al Ungariei. Pierzându-și Rusia ca partener, Franța a căutat să își consolideze poziția în raport cu Germania prin alianțe cu Polonia, Cehoslovacia, România și Iugoslavia, încheiate între 1921 și 1927, susținând astfel Mica Înțelegere și parteneriatul româno-polonez.

Autoritățile române, și în special ministrul de externe Nicolae Titulescu, au încercat să zădărnicească orice acțiune agresivă a Bulgariei prin alianța cu Grecia și Turcia, alături de Iugoslavia, în cadrul Înțelegerii Balcanice (1934).

La mijlocul anilor ‘30, o dată cu manifestarea politicii externe a doi lideri care susțineau revizionismul, Mussolini în Italia și Hitler în Germania, au început să apară surprizele și tensiunile. Alianțele României au fost puse la încercare de agresiunea Germaniei naziste, Italiei fasciste și Uniunii Sovietice, între 1938 și 1940. Rămânând doar niște declarații pe hârtie, nici unul dintre tratate nu a putut fi respectat…

Eșecul sistemului colectiv de securitate la care a luat parte România poate fi pus pe seama mai multor factori, precum:

  • Incapacitatea țărilor partenere de a organiza alianțele din punct de vedere militar, și nu doar diplomatic
  • Incapacitatea Franței și Marii Britanii de a descuraja expansionismul german, italian și rus
  • Deteriorarea mediului politic intern, însoțită de apariția unor inițiative filo-germane și filo-italiene
  • Interesele divergente ale țărilor partenere
  • Dependența comercială a unor țări, inclusiv România, de Germania nazistă

După căderea Franței în fața invaziei germane din 1940, România chiar se afla în situația ingrată de a alege între protecția lui Hitler și protecția lui Stalin. Până la urmă, le-a „încercat” pe amândouă…

%d blogeri au apreciat: