Scrisori critice către Ioan-Aurel Pop (1) – Et in Arcadia ego

Domnule acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop,

Aflu dintr-un interviu pe care l-ați oferit TVR Cluj, difuzat pe 28 februarie anul acesta, că folosiți dictonul latinesc „et in Arcadia ego” într-un mod eronat. Spuneți așa:

Am umblat în lung și-n lat în lume să reprezint Universitatea [„Babeș-Bolyai”], să țin comunicări științifice, și peste tot au venit la mine oameni să-mi spună, cum ar fi zis în latinește pe vremuri cineva, preluată de la greci această poveste, „et in Arcadia ego”, „și eu am fost în Arcadia”. Adaptat la noi, „și eu am fost student la «Babeș-Bolyai»”. Ceea ce îți dă dorința de a continua, îți seamănă în minte un optimism hai să-i spunem realist.

Pe dumneavoastră, domnule acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, vă știu ca un neobosit promotor al culturii clasice, mai ales al celei de tradiție latină. Bunăoară, mă aștept să știți că expresia latină „et in Arcadia ego” a fost creată de-abia în secolul 17 și că motivul Arcadiei ca tărâm idilic, pastoral, „o gură de rai” plasată într-o lume greacă imaginară, a fost creația poeților Renașterii târzii, din secolul 16. Așadar, așa-zisa preluare de la greci a „poveștii” sau expresiei amintite e o falsă presupunere. Cel mult, scriitorii renașcentiști, în fruntea cărora se află Jacopo Sannazaro cu al său poem „Arcadia” (1504), s-au inspirat din „Bucolicele” lui Virgiliu.

Prin modul în care faceți această falsă filiație, puteți lăsa impresia că originea greco-latină a expresiei ar fi una clasică. Spunând „pe vremuri”, sper totuși că vă refereați la tablourile lui Guercino și lui Poussin din secolul 17, și nu la literatura Antichității greco-romane. Sper din tot sufletul.

„Et in Arcadia ego” de Giovanni Francesco Barbieri, zis Guercino (circa 1622)

M-aș fi așteptat ca erudiția dumneavoastră să vă ferească de utilizarea interpretării populare și simpliste a expresiei, conform căreia „et in Arcadia ego” ar însemna un exuberant „și eu am fost acolo (în Arcadia sau aiurea)!”. Dumneavoastră, care deplângeți indiferența generațiilor tinere față de capodoperele artelor culte, ar fi trebuit să știți că pictorii care au lansat expresia în secolul 17 au folosit în tablourile lor motivul lui memento mori în contextul Arcadiei imaginare. Pentru Guercino și Poussin, inscripția „et in Arcadia ego” de pe monumentele funerare, plasate în clișeul arcadian (păstori și nimfe „pe-un picior de plai”) nu transmitea decât că până și în tărâmul idilic al Arcadiei pătrunde moartea. „Et in Arcadia ego” este mesajul morții: „și în Arcadia eu, moartea, sunt”.

„Et in Arcadia ego” de Nicolas Poussin (circa 1638)

Așa că, de fiecare dată când va mai veni vreun absolvent al Universității „Babeș-Bolyai” să vă spună „et in Arcadia ego”, ați putea foarte bine să îi aduceți aminte că până și celor care au fost la UBB le vor putrezi cândva trupurile și creierii. Memento mori, alumni!

Cu stimă,

Vlad Pașca

* Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare