Scrisori către Iancu Plușfalău (1)


Dragă nene Iancule,

Mi-am zis că, dacă tot ești prins cu Academia și cu Centenarul, de nu se mai poate vedea omul cu tine la o băută ca pe vremea lui Funar, să revin la obiceiul strămoșesc de a-ți scrie misivă. M-am gândit că, decât să îmi bat capul cu destinația prin poștă – să fie pe adresa Centrului, Academiei, Universității, Editurii? – mai bine o pun pe net și se vor găsi câțiva trepăduși să ți-o aducă pe tavă, oriunde ai fi.

Uite, m-am apucat în sfârșit de „Trădarea cărturarilor” a lui Benda și n-am mai lăsat-o din mână până n-am gătat-o. Tare mă bucur că am luat-o în mână și știu că te-ai bucura să afli că am renunțat pentru ea la vreo 10 ore de facebook. Ca să îți mai potolesc îngrijorările, să știi că acum mai stau doar în jur de o oră în fiecare zi, și și în aceea mă plictisesc, că am ajuns să-mi curgă în feed (ăsta e șirul de postări ale prietenilor) numai Dragnea și Dăncilă, prostie, fudulie și catedrala neamului. Acum s-au îngrămădit și ăștia cu promovarea evenimentelor de centenar, de văd în trei culori și când iau ochii de la monitor.

Ca să revin… Vroiam doar să îți arăt un fragment din cartea lui Benda, pe care mă gândeam că l-ai găsi interesant și chiar util. E puțin lung, dar sper să găsești cinci minute de liniște în lounge-ul de la Otopeni.

„Dar există cărturari și mai vinovați de a se da în lături de la activitatea dezinteresată a spiritului, a căror influență asupra laicilor este mult mai adâncă, dat fiind prestigiul funcției lor, mai deosebite: istoricii. (…) Desigur, omenirea n-a așteptat vremurile de azi ca să vadă istoria punându-se în slujba spiritului de partid sau a pasiunii naționale; dar pot afirma, cred, că n-a întâlnit niciodată atâta metodă, atâta intensitate de conștiință cât vădesc, de o jumătate de veac, unii istorici germani și, de vreo douăzeci de ani, monarhiștii francezi. Cazul celor din urmă este cu atât mai remarcabil cu cât ei fac parte dintr-o națiune a cărei veșnică glorie în istoria inteligenței umane va fi aceea că a pronunțat, prin glasul unor savanți ca Beaufort, Fréret, Voltaire, Thierry, Renan, Fustel de Coulanges, condamnarea răspicată a istoriei pragmatice și că a promulgat întrucâtva carta istoriei dezinteresate. Dar cu adevărat nouă aici este mărturisirea aceste parțialități, intenția de a o folosi ca pe o metodă legitimă. „Un adevărat istoric al Germaniei, declară un savant german, trebuia să înfățișeze mai ales faptele care sporesc prestigiul Germaniei”; tot el îl laudă pe Mommsen (care, de altfel, se mândrea cu asta) pentru că a scris o istorie a Romei „care arată ca o istorie a Germaniei cu nume romane”; altul (Treitschke) se fălea cu ignorarea „acelei anemice obiectivități care reprezintă inversul simțului istoric”; altul (Giesebrecht) susține că „știința nu trebuie să plutească pe deasupra granițelor, ci să fie națională, să fie germană”. Monarhiștii noștri nu se lasă mai prejos (…). Părtinirea hotărâtă în prezentarea istoriei este una dintre modalitățile în care cărturarul modern își trădează cel mai grav misiunea, dacă se acceptă definiția dată de noi acesteia: ea constă în stăvilirea personalității laicilor;…”

Mie mi s-a părut fantastic. Era păcat să rămână doar la mine. Știi că îmi place să împărtășesc. Și, apropo de asta, să știi că m-am luat tare de A. și L., care nu te slăbesc din „domnul cacademician”; le-am zis că nu sunt corecți față de tine și că ar trebui să aibă mai multă empatie față de cineva care a pus carierismul înaintea lecturilor fundamentale. Au început să ezite; vai de invidia lor! Sper să te mai scoată asta din amărăciunea în care te-ai afundat, cu atâția detractori în preajmă.

Poate ne mai auzim până pe 1 decembrie. Slabe șanse să ne găsim în învălmășeala de la Alba Iulia…Pentru orice eventualitate, îți spun de pe-acum „La mulți ani!”, și-altă dată, și-altă dată…poate pe 15 martie 😛

Al dumitale, Vlad

PS: Am uitat să-ți zic că ți-am promovat noua carte într-un articol de pe AvanScena9, care o să apară zilele astea. Îți voi trimite linkul.

*Acest text este ficțional și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane din viața reală este pur întâmplătoare, ca să vezi!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: