Iată de ce pasionații de istorie trebuie să joace Assassin’s Creed Origins

Assassin’s Creed Origins este unul dintre cele mai bune jocuri create de cei de la Ubisoft și încununarea unei serii care nu mai are nevoie de nici o prezentare. De ce este această ediție și cea mai bună experiență istorică de până acum?* Iată de ce:

1. Assassin’s Creed Origins este fără discuție o capodoperă a reconstituirii istorice

Creatorii și-au propus să îți arate o lume cât mai fidelă față de ceea ce ar fi fost în realitate Egiptul în perioada elenistică, mai exact în primul secol înainte de Hristos. În anul 332 î.H., Alexandru Macedon a cucerit Egiptul, a fondat orașul Alexandria, iar grecii au rămas aici stăpâni încă 300 de ani, până au venit romanii și le-au luat locul. Este o lume vastă și diversă, plasată la gurile de vărsare ale Nilului, rezultată din sinteza de sute de ani a egiptenilor cu grecii. Minunile lumii antice așteaptă să le explorezi pe toate laturile și să le admiri în toată splendoarea lor. Poți să faci un tur al bibliotecii din Alexandria și să te întrebi cum a putut dispărea așa ceva de pe fața pământului.

…și de atunci a fost interzis focul în biblioteci

Poți să te plimbi pe faleza Mediteranei având ca reper Marele Far. Poți să vizitezi templele și palatele din Memphis și, evident, poți să explorezi Marile Piramide înaintea oricărui arheolog modern. Assassin’s Creed Origins este un mega-muzeu în aer liber, care îți oferă nu doar monumentele, ci și scenele de viață cotidiană și natura în toată frumusețea ei. E o lume spectaculoasă, care te face să uiți de misiuni și să petreci ore întregi ca simplu martor al unor minuni pe care oamenii și timpul nu le vor cruța.

2. Assassin’s Creed Origins bate orice excursie de neam prost în Egiptul de azi

Adică, în ce altă lume poți să faci asta?

Pârtieeee băăăă!

Sau să fii singur în fața minunilor lumii antice, fără hoardele de turiști?

La fiecare colț dai de câte o minunăție

Sau să te plimbi pe străzi fără să fii agasat de tot felul de prestatori de servicii? În cel mai rău caz, dacă dai de unii care vor să profite de pe urma naivității tale de turist, poți rezolva problema provocându-i la o luptă dreaptă. În joc nimeni nu te oprește să intri în palate, în temple și în case, sau să dai buzna la petreceri și orgii, iar dacă se opune cineva…ei, bine, sigur găsești o cale să intri!

…sau nu.

3. Assassin’s Creed Origins te poate ajuta să înțelegi aculturația, sincretismul și stratificarea istorică

Credeai că zeitățile egiptene nu se pot amesteca cu cele grecești, dând naștere unor noi culte și ritualuri? Fă o vizită la Serapeumul din Alexandria și încearcă puterea lui Serapis…

Tămâiază, Doamne, pe poporul tău

Acest joc îți arată cât de simplu este să combini culturile, religiile, stilurile arhitecturale și vestimentare și în definitiv îți arată cât de similare sunt formele de creație materială și manifestare spirituală ale diferitelor civilizații.

Nimic nu e mai armonios decât niște obeliscuri lângă niște cariatide

4. Assassin’s Creed Origins te trimite direct în mijlocul evenimentelor politice din vremea Cleopatrei

În anii 48-47 î.H., Egiptul era cuprins de războiul civil între Ptolemeu al XIII-lea și sora sa, Cleopatra, care-i era și soție. Tu joci rolul unui aventurier în serviciul Cleopatrei și iei parte la intrigile și comploturile care au marcat ultimele zile ale Egiptului elenistic. Pentru că și romanii își băgaseră coada, ai ocazia să stai de vorbă și cu Caesar, care se va combina cu Cleopatra înainte ca aceasta să se combine cu Marcus Antonius. Chiar dacă evenimentele sunt cu precădere fanteziste (deh, puțin suspans nu strică), ai totuși șansa să te implici în marea politică și să trăiești cu senzația că gesturile tale vor rămâne în istorie.

Flirt la mormântul lui Alexandru cel Mare

5. Assassin’s Creed Origins te ajută să vezi multiplele fațete și consecințe ale tiraniei

Însăși viața protagonistului se schimbă din momentul în care copilul său devine victima unor baroni locali însetați de putere. În majoritatea misiunilor, joci rolul unui protector al celor slabi și năpăstuiți, al egiptenilor discriminați de greci, al filozofilor și poeților abuzați de politicienii corupți, al oamenilor muncitori jefuiți de tâlharii de drumul mare. Te vei alătura celor care caută să facă dreptate și vei fi atât de pornit să salvezi țara de tiranie încât vei omorî în neștire jumate din regat.

Da, mecanica jocului de „ucide sau vei fi ucis” nu e cu nimic diferită de a majorității jocurilor video.

…cu mici excepții…

Dar Assassin’s Creed Origins reușește să demonstreze că până și asasinii sunt capabili să iasă din lumea lor mică și să observe cu o lacrimă în colțul ochiului impresionanta istorie desfășurându-se în jurul lor.

Locul meu preferat din Vamă

Joacă-te responsabil. Istoria o poți face doar în viața reală.

* Ultimul titlu din serie, Assassin’s Creed Odyssey, apărut anul acesta, are câteva îmbunătățiri tehnice față de Assassin’s Creed Origins (apărut în 2017), dar păstrează toate elementele prezentate mai sus, evident aplicându-le pentru Grecia antică.

%d blogeri au apreciat: