Istoria în societate

Aș mai da admiterea la Facultatea de Istorie ?

În perioada asta (post-bac) se tot promovează prin social-media avantajele facultăților de orice fel. Facultatea de Istorie a Universității București nu e mai prejos: a scos la înaintare mărturii ale studenților și absolvenților, care nu se departajează de masa de testimonials făcute de amatori în ale PR-ului. Cu sau fără ele, bacalaureații turmentați („eu la ce facultate dau?”) trebuie să își fi făcut demult lista scurtă de opțiuni. Și dacă au inclus istoria pe listă, e foarte probabil că au făcut-o nu pentru că perspectiva șomajului intelectual i-ar onora, ci pentru că – de unii singuri sau cu ceva încurajare de la profesorii „iresponsabili” din liceu – au dobândit o pasiune. Iar, cum știm, pasiunea nu e de weekend; pasiunea e ontologică. Crăpi de foame, nimeni nu te înțelege, mori cu istoria în brațe. (Vorbesc, bineînțeles, de alții, nu de mine). După ce „m-am pățit” cu cei 9 ani de studenție petrecuți la Facultatea de Istorie a Universității din București (3 – licență, 2 – master, 4 – doctorat), la 12 ani de la admiterea mea la Istorie după ce am abandonat o „strălucită carieră” în IT, îmi pun încă o dată întrebarea: Aș mai da la Facultatea de Istorie ?

Evident, nu voi face greșeala metodologică de a considera că la o vârstă de nici 20 de ani prioritățile ar fi trebuit să fie cele ale unei persoane cât de cât maturizate. M-aș transforma în propriul părinte obsedat de orientarea profesională a odraslei. Dar folosesc informația câștigată pe parcurs și mă situez în premisa pe care am avut-o și în 2006: îmi asum riscul de a-mi transforma pasiunea în vocație chiar dacă asta ar echivala cu autosabotajul socio-economic. Acum, că am lămurit că nu aș fi scăpat de morbul istoriei, rămâne să văd unde și pentru cât timp aș studia istoria.

În cazul în care cuferele familiei ar fi fost pregătite pentru tinerețea mea făr-di-griji (creditul de studii nu ar fi o opțiune, pentru că nu mi-aș vinde sufletul așa de ieftin), aș fi optat în primul rând pentru începerea studiilor direct în străinătate, la vest de linia vechii Cortine de Fier. Dacă mai e cazul să menționez, avantajele ar fi: tradiția intelectuală și rigoarea profesională, cointeresarea prin resortul financiar și prin prestigiul universității, mediul social, intelectual și multicultural stimulator, un control mai riguros (dar mai subtil) al devenirii mele profesionale.

Dacă vitregia sorții mic-burgheze m-ar țintui în România, studiile la nivel de licență în învățământul românesc sunt echivalabile cu cele din străinătatea avansată. Primul stadiu, cel de licență – mai ales în actualul sistem Bologna – e perioadă de aclimatizare și de încălzire (un fel de postliceală). Antrenamentul și departajarea au loc la nivel de master (MA – Magister Artium – o expresie care spune totul!). La master, România își mărește decalajul în raport cu Vestul sau cu media UE aproape la toate specializările. Așadar, o licență în istorie în România e o bună investiție, nu doar în termeni de logistică (învățământ gratuit, lipsa barierelor lingvistice, aprovizionare cu șnițele și alte prelungiri ale cordonului ombilical care să facă tranziția la viața matură mai ușoară), ci și în termeni profesional-intelectuali. Adaug un amendament și un imperativ. Amendamentul: aș aplica din prima pentru experiența Erasmus, whatever it takes. Astfel, dintre cei trei ani de licență înmatriculat la o universitate românească, aș petrece 1/2 sau 1 an în străinătate, cu beneficii inestimabile. Imperativul: masterul+doctoratul sau orice formă de continuare a studiilor în istorie trebuie făcute la una dintre universitățile din top 500 mondial (idealul ar fi unul dintre cele top 100 departamente de istorie). Obiectivul acesta trebuie să fie bine conturat în primul an de licență, pentru că e nevoie de acțiuni strategice pe mai mulți ani, cu acumulări punctuale și jaloane precise (am menționat teaser-ul oferit de Erasmus, apoi ar mai fi certificatul internațional de engleză/germană/franceză, scrisori de recomandare puternice, pregătire individuală – voi explica cu altă ocazie de ce individuală – în project writing și academic writing).

Acest plan în trei etape (1. licență în România, 2. stagiu Erasmus, 3. master în străinătate) nu garantează succesul instantaneu – pentru că inflația de absolvenți e generală și e proporțională cu restrângerea ariilor umaniste din educație și cercetare – dar scade drastic riscul de a ajunge într-o fundătură, așa cum ar fi foarte probabil să se întâmple dacă aș opta pentru studii exclusiv în România. Majoritatea tinerilor istorici români care își desfășoară activitatea în istorie și disciplinele conexe la nivel internațional (însemnând că sunt angajabili și în curs de consacrare la nivel internațional) s-au rupt de sistemul universitar românesc după ce au obținut diploma de licență.

Acum, de ce aș opta pentru Facultatea de Istorie a Universității din București și nu orice altă facultate de istorie din țară ? Din motive care pe de o parte, țin de facultatea în sine și, pe de altă parte, țin de contextul cultural și instituțional (orașul București). Să le iau pe rând.

Facultatea de Istorie a UniBuc se află în top 3 la nivelul țării, a fost acolo de mai bine de un secol și va rămâne acolo fără probleme. Dacă cineva mi-ar sugera o altă facultate de istorie în afara celor de la București, Cluj și Iași, aș crede că face o glumă proastă. Până și în privința facultății din Iași am rezerve (fiind mai degrabă o victimă a degradării artificiale, de decenii, a Moldovei). Facultatea de Istorie a UniBuc are destui istorici (deocamdată nu aș zice „profesori”, pentru că în privința acestei ipostaze e mai complicată situația…) de calitate superioară și cu recunoaștere internațională încât mediocritățile să poată fi trecute cu vederea. Facultatea de Istorie a UniBuc măcar încearcă să fie receptivă la marile curente și dezbateri istoriografice, măcar încearcă să combine predarea cu cercetarea și reușește la nivel instituțional să facă mici progrese (de ex. site-ul facultății a devenit o bună interfață în comunicarea cu studenții și potențialii studenți, au apărut descrieri ale cursurilor – acum zece ani optam pentru diverse cursuri aproape în orb; noroc cu bursa zvonurilor). Sunt încă multe neajunsuri și, din păcate, m-aș afla în 2018 încă în situația de a alege răul cel mai mic. Pentru că Facultatea de Istorie a UniBuc încă nu strălucește prin profesionalism după criterii internaționale, dar nici o altă facultate românească de istorie nu e deasupra ei. Unii spun că Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai” (Cluj) ar fi mai nu știu cum… Poa’ să fie, dar argumentul contextului cultural și instituțional, de mai jos, catapultează Facultatea de Istorie a Universității din București în vârful clasamentului.

La ce mă refer ? La viața intelectuală care dinamizează (dinamitează?) capitala și cel mai populat oraș al României. La ansamblul de personalități, evenimente și dezbateri care îmbogățesc cel puțin la fel de mult cultura și gândirea unui tânăr istoric cum o fac cursurile, seminariile și lecturile. Aș avea bibliotecile, arhivele, terasele, cluburile, scenele, ecranele, piețele și străzile care emit spectre de informație, de idei și de atitudini care m-ar scoate din cutiuțele plușate în care ne-au plasat familie, „dascăli” și toți ceilalți din bula primilor 18 ani de viață. În fine, faptul că aș fi în centrul vieții socio-culturale și în miezul evenimentelor politice ar contribui substanțial la formarea mea intelectuală (și, implicit, civică). Până și unul dintre aparentele dezavantaje ale Facultății de Istorie a UniBuc, anume faptul că nu e plasată într-un campus protejat de distracțiile prezentului, ci la kilometrul 0 al istoriei moderne a României, are o importanță trecută deseori cu vederea.

Așa că Facultatea de Istorie a Universității din București nu este doar o instituție formativă în sine. Este și pretextul pentru o „școală a vieții” de tânăr în anii săi ’20 în marele oraș, conectat la tot ce are mai bun și mai rău de oferit o societate – pe care Bucureștiul o reproduce cu fidelitate.

Ți-a plăcut? Susține povestea trecutului României aici:
Tagged , , , , ,

Lasă un răspuns