10 jocuri video recomandate de un istoric

De 18 ani sunt gamer „de atmosferă”. Mă joc pentru a mă transporta în reprezentările trecutului și pentru a (re)crea povești. Evadez în aceste universuri nu pentru a învăța istorie. Acest lucru ar fi oricum imposibil: istoria e pentru jocuri, ca și pentru filme și alte produse culturale, doar un pretext, o fațadă. Poți învăța principii de estetică, sau tehnici narative, sau limba engleză, însă nu istorie. Dar e acolo ceva care îți gâdilă imaginația și intelectul și înainte, după sau în timpul jocului te vei surprinde reflectând la epopeea omenirii, la condiția umană și la rolul omului în fața naturii și semenilor săi.

1. Sid Meier’s Civilization V (cu toate expansiunile)

Jocul ăsta mi-a mâncat sute de ore din viață, dar mi-a oferit un bun suport imaginativ pentru a explora teritorii și epoci. Cele mai bune momente le-am trăit la începutul fiecărui joc, când ești un settler, singur într-o lume necunoscută, și descoperi emoționat ruine, resurse, minuni ale naturii și alte civilizații. Bucuriile progresului științific, acumulării de world wonders, creșterii influenței culturale și religioase hrănesc nevoia noastră de a ne vedea ca făcând parte activă din ceva care ne depășește individualitatea: evoluția întregii omeniri. Față de următorul titlu din serie, Civilization V mi se pare că e mai bun la raportul complexitate/gameplay și mai matur grafic și informațional (educativ).

2. Company of Heroes 1 & 2 (cu toate expansiunile)

Combinația perfectă de intensitate, complexitate și spectacular. De fiecare dată când joc această punere în scenă a luptelor din al Doilea Război Mondial, sunt direct în Saving Private Ryan și Band of Brothers (filme care au și inspirat construcția jocului). Faptul că acțiunea se petrece la nivelul unei unități militare de mici dimensiuni nu numai că te atașează emoțional de acei soldați care îți urlă sub barajul de artilerie sau că te încurajează să creezi noi povești individuale, dar îți arată că războiul e la fel în fața fiecărui soldat: crunt și scurt (moartea fiind iminentă). Atenția la detalii, AI-ul dinamic și aspectul cinematic al jocului fac din Company of Heroes cel mai bun joc de strategie cu tema WW2.

3. Mount & Blade: Warband

Într-o lume generic-medievală, ești un aventurier care nu cunoaște limite. Vrei să căsăpești la nesfârșit? Checked! Vrei să asediezi castele? Checked! Vrei să intri pe furiș în iatacul domniței tale, ca să-i reciți un poem între două măceluri? Checked! Perspectiva subiectivă și suplețea mecanicilor de joc oferă o gamă variată de experiențe, de la baia de sânge umăr la umăr cu fârtații tăi, la creșterea feudei tale într-un imperiu. Vasalitatea, foamea și plata trupelor fac lucrurile și mai interesante.

4. Tropico 5

Am jucat variante ale acestei serii încă de la început, în 2001, când muzica, dumele consilierului prezidențial și tonul cinic-entuziast al dictaturii de Lumea a Treia erau o premieră în categoria city-builder-elor. Să îmi frec palmele așteptând să vină dolarii pe banane, cherestea și bauxită sau să fie numărate voturile (la alegerile libere, se știe) pentru următorul meu mandat prezidențial  e ceea ce aș vrea de la o viață de dictator tropical. Pentru cine e îndrăgostit de lumea latino-americană sau vrea senzații tari post/neo-coloniale, jocul ăsta e un must play. Varianta Tropico 5 vine cu o perspectivă istorică mai profundă, pornindu-te din era colonială și trecându-te prin diverse faze ale economiei globale fără să te scutească de niște „amestecuri în treburili interne” ale unor guverne și corporații hegemonice, chestie care face lucrurile mai imprevizibile și care te poate situa în final de partea bună a omenirii.

5. Rise of Nations

Jocul ăsta a ieșit repede din buzz, pentru că e depășit grafic, dar are un avantaj – după gusturile mele –  în fața competitorului Age of Empires: se întinde pe mai multe epoci și împrumută și alte elemente din Civilization (cum ar fi zona de influență, resursele de lux și construcția de orașe). O experiență clasică de real-time strategy inspirată de istorie, cu zvâc epic.

 

Și acum, 5 bijuterii indie:

6. Apotheon

Ori sunt eu super-îndrăgostit de arta Greciei antice, ori jocul ăsta chiar e o capodoperă a graficii 2D. Pe mine m-a furat interfața așa de mult, încât joaca efectivă nu prea mai conta. În definitiv, dacă nu ar fi atmosfera superbă creată de muzică și design, acțiunea ar fi compusă din sărituri de colo până colo. Dacă v-ați săturat să vânați satiri beți din ungherele întunecate ale templelor și vreți să vă dați drept un erou olimpian, nu aveți decât să vă trageți de nojițele sandalelor cu zeii după ce îi veți impresiona cu talentele voastre atletice. Mai există și o variantă gratuită de căsăpeală multiplayer, Apotheon Arena, iar celor care preferă o experiență RPG de tipul Diablo cu mitologie clasică le recomand Titan Quest.

7. Hegemony Gold: Wars of Ancient Greece

Ca să rămânem tot în zona fascinației față de Grecia, jocul ăsta m-a captivat prin conceptul original de zoom continuu și adaptabil. Dacă vreți să băgați zâzanie între polis-urile grecești urmărind mișcarea hopliților pe o hartă cu figurine, cum probabil foloseau stratégii pe vremuri, nu știu ce mai așteptați. Poate vara, că iarna riscați să rămâneți fără merinde și cu soldații răzvrătiți. Există și variante îmbogățite pentru romanofili (Hegemony Rome: The Rise of Caesar) sau pentru cei care vor să pună în scenă răpirea sabinelor (Hegemony III: Clash of the Ancients).

8. Legends of Eisenwald

Ați fi vrut ca Heroes of Might & Magic să aibă un flavour mai realist? Legends of Eisenwald te trimite într-o Germanie medievală, unde ești prins între intrigile clanurilor rivale de magnați și unde găsești protecție magică pentru armură la călugări care au făcut pactul cu necuratul alchimiei. O combinație interesantă de plot-RPG cu turn-based hack & slash.

9. Expeditions: Conquistador

Când îți conduci trupa de aventurieri departe de colonia spaniolă, în miezul junglei mezoamericane, te poți aștepta la orice, numai la o plimbare ca la Sevilla nu. Mistere, comploturi, paranoia, halucinații și nopți nedormite te așteaptă la intrarea în templele aztece. Fiecare decizie luată în această expediție turn-based te poate trimite într-o altă parte a iadului creat de necunoscut. Singura cale de supraviețuire sau decizie morală s-ar putea să fie împrietenirea cu vraciul și asasinarea creștinilor fixați pe aur, într-o poveste în care albii nu sunt băieții buni iar „amerindienii” băieții răi.

10. Predynastic Egypt

Cum ai putea să te pui mai bine în locul egiptenilor antici decât în jocul acesta minimalist? Nu știi ce îți pot aduce Nilul, tribul vecin, zeii, hienele și leii de la un sezon la altul. E timpul să îți faci rezerve și să te dezvolți într-o civilizație care să mai tempereze capriciile forțelor văzute și nevăzute. Strategie economică turn-based plasată într-un univers desprins cu grijă de pe obeliscuri și papirusuri. Îmbrățișați imprezibilul, descoperiți primele tehnologii și creați din bălegar, stuf și apă una dintre primele civilizații ale lumii.

 

%d blogeri au apreciat: