Vulnerabilitățile „Casei cu artiști” vor fi depășite de potențialul ei?

Am scris un articol laudativ și plin de speranță despre conceptul „Casa cu artiști”, așa cum l-aș vedea eu. Acum aș vrea să arunc un ochi puțin mai critic și să evidențiez punctele slabe ale conceptului, din nou – în propria mea opinie.

Primele două vulnerabilități rezidă în tocmai expresia „casa cu artiști”. Dacă e „casa”, itinerarea ei prin spații convenționale, publice, cum ar fi muzeele, casele memoriale, galeriile de artă, nu ar face decât să emuleze caracterul „culturii de mare angajament artistic” finanțate din banul public; adică să își piardă caracterul independent (poate chiar subversiv), anarhic și spontan (fiind inclusă în programele și proiectele culturale).

Dacă e „cu artiști”, ar fi bine să se tindă cât mai mult înspre a aduce artiști cu patalama sau cu un portofoliu în spate. Principiul că fiecare ar fi un potențial artist nu poate fi adus în fața unui public care investește timp, energie, bani în a fi prezent la eveniment cu anumite așteptări. Abuzul de „artiști” amatori ar compromite atât ideea de artă, cât și ideea de expansiune a orizontului cultural al brașovenilor. Cu un conținut de două parale s-ar forma gusturi pentru cultura de două parale, or din asta există deja din belșug în sectorul subvenționat public. Cred că pretenția de formare a unor noi gusturi ale brașovenilor este inerentă conceptului și de aceea revine o mare responsabilitate organizatorilor în privința ofertei culturale. Dacă e pe gratis, nu trebuie să fie automat și răsuflat.

A treia vulnerabilitate ține de modul în care se raportează grupul de inițiatori la propria lor plăsmuire. Dacă ei devin parohiali, posesivi și nu lasă din mâini conceptul „Casa cu artiști”, el nu se va răspândi prin replicare și nu va da naștere „ciupercăriei” de care ziceam în articolul trecut, deci nu își va atinge potențialul care constă în amplitudine. Dacă ei caută să își asocieze numele cu conceptul și să controleze ce și cum, atunci nu vom asista decât la încă o formă de manifestare a culturii în abordare convențională – „noi controlăm mediul, noi controlăm mesajul, noi controlăm publicul” -, care pe deasupra va fi și restrânsă din cauza disponibilității limitate a acelorași organizatori (în cazul acesta ar fi chiar bine să aibă loc cât mai puține ediții).

Altfel, dacă luăm edițiile de până acum individual, putem admite că au fost cel puțin simpatice și că au creat oarecare vâlvă creativă, pe lângă faptul că ne-au mai descrețit frunțile de trăitori în RO și BV. Dacă tratăm edițiile viitoare în cadru conceptual, atunci atât miza, cât și riscurile, sunt uriașe. Ce se va alege de „Casa cu artiști” ? Va rămâne un experiment micro, sau va deveni un fenomen macro ?