Conceptul „Casa cu artiști” poate transforma Brașovul în capitala artei contemporane românești. Află de ce

De regulă devenim martorii marilor fenomene culturale doar atunci când ele au căpătat deja faimă și au o istorie în spate. Câteodată însă avem norocul să fi participat chiar la începuturile unor asemenea fenomene și să revenim în prezent cu mândria unor inițiați ca să declamăm: „eu știu cum a fost la început”, „era altfel pe atunci”, „s-a stricat Vama”, „v-am spus eu că o să cucerim lumea!”. Ești deodată de partea câștigătorilor, chiar dacă la început habar n-aveai de ce s-ar alege peste ani de obiectul mărturiei tale. Alteori – poate de cele mai multe ori – însoțești proiecte incipiente cu speranța că vor căpăta un loc de cinste în marea schemă a lucrurilor. Poate e din cauză că ești tu, pâinea lui Dumnezeu, pe-acolo, sau din cauză că în entuziasmul tău vezi potențial în orice mediocritate; cert e că atunci nu concepeai alt viitor pentru ce trăiai tu decât unul mare. Dar n-a fost să fie… A fost frumos cât a durat și a dispărut la fel de repede cum a apărut.

Afișul Casei cu Artiști #1

Cu fenomenul numit „Casa cu artiști” mă situez undeva la mijloc. Deopotrivă sunt martor entuziast și cred că sustenabilitatea îi e creată de însăși structura sa. Explic puțin mai jos, dar mai întâi câteva cuvinte despre primele trei ediții „Casa cu artiști”.

Pe 2 februarie 2018, câteva persoane provenite din zona creativă și a managementului cultural au organizat „cel mai mic festival cultural din România”. Cei trei organizatori, Marin Dinescu aka Bufnița Albă, Mara Oprișiu și Roxana Cornea, au preluat rolul de amfitrioni. În întreg spațiul unui apartament au fost înghesuite expoziții, performance-uri, concerte, proiecții în cadrul unui happening care a reunit vreo 15 artiști și peste 100 de persoane care s-au perindat de-a lungul serii și nopții. Încă de la prima ediție au fost conturate elementele suplimentare ale conceptului „festivalului de apartament”: diversitate de conținut și formă, donații pentru artiști, băuturi nonalcoolice din partea casei.

Alecs Veres și Andrei Netejoru – teatru-lectură la Casa cu Artiști #1

„Casa cu artiști” #2 a avut loc pe 2 martie 2018, dar – cu toate că a păstrat caracterul ofertei – din punctul meu de vedere nu a fost o ediție validă deoarece s-a desfășurat într-un spațiu muzeal tradițional (Casa Memorială „Ștefan Baciu”), fapt care se află în deplină contradicție cu modul în care văd eu conceptul (vezi mai jos). Din fericire, „Casa cu artiști” #3 a revenit într-un spațiu privat, pe 27 aprilie 2018, sub bagheta magică a Flaviei Stamate, cu un twist mai modern și cu o paletă mai bogată datorată și spațiului desfășurat pe trei niveluri.

Artiști pe terasa Casei cu Artiști #3

De ce are conceptul „Casa cu artiști” potențialul de a deveni un mare fenomen cultural?

În primul rând, pentru că e izvorât din și se manifestă în libertate. Arta și arta de a face arta posibilă sunt făcute de amorul artei. Nu există constrângeri venite de la ideologi, convenții estetice, directori de festival și producători sau autorități publice. Structura e foarte subțire și cu cât va rămâne așa, cu atât va fi mai non-invazivă: o casă privată și câțiva artiști răsplătiți prin donații. Curatorii ad-hoc, organizatorii (gazdele) și publicul se pot implica în diverse grade în actul creativ, ceea ce face din evenimentul în sine un act al libertății (și în consecință al experimentalului).

Chestia asta nu e deloc nouă în occident, dar raportat la câmpul de producție culturală din Brașov, conceptul este nu doar nou, ci de-a dreptul subversiv. Un microfestival „Casa cu artiști” e anarhic, spontaneu și replicabil. E anarhic pentru că nu dă socoteală nimănui și niciunei paradigme culturale dominante. E spontaneu pentru că nu necesită un timp îndelungat de proiectare și implementare și nici mobilizarea multor resurse umane și materiale. E replicabil pentru că nu necesită un spațiu artistic convențional, personal calificat și respectarea unor standarde înalte, iar oricine poate găsi patru pereți și-un acoperiș. Ceea ce înseamnă că în perioada de maximă înflorire pot avea loc simultan sute de astfel de ateliere creative, cu mii de artiști și zeci de mii de participanți. Imaginați-vă această ciupercărie magică radiind de artă contemporană prin tot Brașovul!

Dans peiorativ cu Ana Maria Guguian la Casa cu Artiști #1

„Casa cu artiști” nu e un produs unicat și frumos ambalat – precum în „cultura înaltă” –, ci e un mediu cultural. În „Casa cu artiști” rezidă ideea pură de popular culture. E o recuperare a tipului de cultură folclorică (adică creată de popor, pentru popor), dar cu un conținut adus la zi. Nu mai facem șezători cu fuioare, snoave și doine, ci cu instalații, performance-uri și multimedia sets. Ne întâlnim în ceas de seară după ce „am muncit și nopți, am muncit și zile”, să facem și să consumăm artă, împreună.

Și astfel ajung la al doilea punct al discuției: comunitatea. „Casa cu artiști” este doar incidental un experiment cultural; el este în primul rând un experiment social, care exploatează dimensiunea culturală a omului. Știm bine că  arta își găsește noima și valoarea doar în cadru social. Creăm cu un public în minte, suntem inspirați de creația altora, devenim mai creativi în context social. Ce este o „casă cu artiști” din acest punct de vedere? Este un loc în care artiști se întâlnesc cu alți artiști, în care publicul se întâlnește (și stă de vorbă) cu artiști, în care oameni din public devin artiști, în fine – v-ați prins voi.

Prin comunicarea intensă și prin feedback-ul permanent, în acest mediu se structurează o rețea de artiști independenți, care aduce nu doar cunoașterea câmpului de producție, ci și formarea complementară sau alternativă față de școala convențională, precum și solidaritate în sectorul independent. În mod similar se coagulează comunitatea publicului – participanților în diverse grade la actul artistic. Apoi, cele două comunități se reunesc în macro-comunitatea locală a underground-ului cultural brașovean.

Biofilm la Casa cu Artiști #3

Pentru că, să nu ne amăgim, arta din „Casa cu artiști” nu poate satisface gusturile snobilor și ar pierde în cursa de șoareci dominată de establishmentul canoanelor, capitalului și caselor de licitații. „Casa cu artiști” trebuie să rămână un fenomen de tipul grassroots, do-it-yourself și alternativ. Succesul „Casei cu artiști” poate fi prin amplitudine, prin masa de artsy people, nu prin vârfuri. Dacă focus-ul rămâne pe crearea unei comunități conectate cu arta contemporană și a unei zone deschise de experimentare și manifestare, atunci vârfurile o să apară și ele. „Casa cu artiști” poate duce la formarea celui mai mare playground cultural din România.

În istoria României au existat încercări de a impune de sus în jos (guvernul către cetățeni) medii culturale de masă, prin „Cântarea României”, prin „căminele culturale”, prin cenacluri și tot felul de „șezători culturale”. Dar „Casa cu artiști” e taman invers – se manifestă liber, anarhic, spontan, pe orizontală și de jos în sus, numai prin voința participanților – și de aceea are potențialul să dăinuie, să crească și să aibă un impact pozitiv semnificativ în Brașov și în România.

Nu îmi mai rămâne să spun decât atât: literatura română clasică s-a născut în îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu, „scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”. Vă spun și eu „creați, fete și băieți, orice, numai creați!” și numai surprize plăcute vor urma.

Aruncați o privire și pe paginile edițiilor de până acum:

Casa cu Artiști #1

Casa cu Artiști #2

Casa cu Artiști #3

Fotografii de Orsolya Balint și Mihai Barbu

Citește și despre vulnerabilitățile conceptului „Casa cu artiști”.