Brașovul, capitala României Mari ?

După Marea Unire din 1918, când centrul geografic al României Mari ajunsese în interiorul curburii Carpaților, a început să circule ideea mutării capitalei țării de la București undeva în zona Brașovului, dacă nu chiar la Brașov. Una dintre variantele care luau în calcul Brașovul propunea chiar un sistem cu două capitale, ca în Olanda.

Sunt convins că au circulat mai multe texte despre Brașov sau împrejurimile Brașovului ca posibil loc al unei noi capitale în perioada interbelică. Istoricul clujean Ioan Aurel Pop a adus recent într-un interviu argumente de ordin economic și strategic: dacă România Mare și-ar fi avut capitala la Brașov sau în zona Brașovului, infrastructura de transporturi n-ar mai fi fost astăzi o problemă, iar episodul cedării Transilvaniei de Nord către Ungaria în urma arbitrajului de la Viena în 1940 probabil că nu s-ar mai fi întâmplat, deoarece noua graniță ar fi fost prea aproape de capitala nouă a României. Dar deocamdată argumentele lui Ioan Aurel Pop sunt anacronice, pentru că nu știm dacă ideea mutării capitalei în zona Brașovului a fost argumentată în epoca interbelică în acest fel – în favoarea dezvoltării rețelei de transporturi și împotriva iredentismului ungar.

Deocamdată am descoperit două texte, care propun două feluri de a organiza centrul României Mari. Primul text, apărut în 1933 sub forma unui articol scris de personajul Ladima în romanul lui Camil Petrescu, Patul lui Procust, prezenta necesitatea unei noi capitale la Feldioara în antiteză cu Bucureștiul, trădând chiar un program de regenerare a țării, pe considerente igienice, sociale și cultural-estetice. Ar fi multe de spus despre multitudinea de sensuri care se desprind din acest text (mai ales despre admirația față de fascism și Mussolini, cum veți citi mai jos), dar las pe altă dată. Al doilea text a apărut în grandioasa lucrare Enciclopedia României (1938) și oferea o previziune legată de formarea unei axe București-Brașov de-a lungul șoselei care le unește, lucru care astăzi, la 80 de ani distanță, e destul de aproape de realitate.

1. „Visez o capitală ca o inimă nouă”

„La suflet nou ne trebuie casă nouă…E neapărat nevoie să mutăm capitala…Trebuie să nu mai fie nimic tot cum a fost. Cine vrea să înțeleagă, să înțeleagă.

Argumentele faptice sunt și ele nenumărate.

„Patul lui Procust”, ediția originală (1933)

Din motive de igienă: Bucureștii sunt un oraș cu ierni cumplite și veri care descompun, de căldură. Canalizarea e primitivă și complicată, pentru că urmează străzi sucite. Veșnic reparații vor împiedica prin tranșee circulația. Împrejurimile sunt mocirle și praf. Nu e loc de creație și înviorare. În afară de frumusețea cerului, înalt, totul terfelește imaginația…Dâmbovița e meschină, ca un șanț cu lături…Din iunie până în septembrie orașul acesta miroase ca o ladă de gunoi. Apa de băut îi vine de departe, iar uzinele electrice vor trebui să întindă cabluri de sute de kilometri peste munți și dealuri. În treizeci de ani, circulația va deveni atât de complicată, încât străzile actuale vor putea sluji numai pietonilor. Cincizeci de ani de aci încolo, cetățenii vor fi robi exproprierilor comercializate și scandaloase…Panamalele acestor îndeletniciri vor dezonora orașul neîntrerupt, vreme de o jumătate de veac. Calea Victoriei, ale cărei case sunt în interior ruine mucegăite, igrasioase, întunecoase, puturoase și pline de șobolani cât cățeii (i-am văzut de atâtea ori eu cu ochii mei), va costa bugetul unui stat întreg. Fiecare metru se va plăti cu sute de mii de lei.

Visez o capitală ca o inimă nouă…Pe undeva pe Olt, în Ardeal, să zicem la o poștă de Brașov, la Feldioara… Adăpostită de viscole, cu verile plăcute ca într-o stație climaterică… Totul se poate începe din nou acolo. Restaurantele nu vor avea bucătăriile în grajduri cu rândași bolnavi de râie, ci laboratorii cu faianță și nichel… Iar sălile de mâncare, aerisite, căci nu vor fi cu ferestrele spre canal… Se vor lăsa locuri pentru grădini, parcuri și piețe mari. Împrejurimile vor fi dealuri cu vile, sau înspre Brașov, câmpii cu arene și stadioane, un hipodrom al frumuseții… Toată zona apropiată la 30-40 de kilometri, brâul verde și cărunt sus, a Bucegilor… Se va lucra tot anul în cântec și bucurie în această cetate a sănătății…

Ruinele cetății Feldioarei (Marienburg) construite de cavalerii teutoni. Foto: Leopold Adler

Și poate că…nu poate…sigur…arhitecții și edilii de acolo vor găsi posibilitatea să facă bulevardele, străzile și piețele așa de frumoase, ca oamenii săraci să aibă și ei momente când să uite de urâțenia vieții. (Aci, în București, este prea mare deosebirea între plăcerea pe care și-o pot procura cei bogați și înăbușitoarea atmosferă în care trăiesc săracii, fără nimic oferit ochilor lor).

În zece ani, până în 1936, e de presupus că se vor tripla, prin construcții moderne și mari, numărul și volumul caselor din București… Să le construim aceste vile și palate, de-a dreptul acolo, și în zece ani vom avea un oraș de trei sute de mii de locuitori, asemănător oricăror orașe din Elveția și Germania, care ar îmbogăți frumusețea acestui mare regat… Mussolini vrea să facă nu numai un suflet nou, ci și alt fizic italienilor lui… Nu mai îngăduie nici să se vorbească de măreția Romei vechi… Vrea o italie și italieni noi… Ce avem noi de păstrat din acest București, cerut de turci la îndemâna lor ? Mormintele noastre sunt la Argeș, la Târgoviște, la Suceava… De ce să ne învinuiască merei cei dezrobiți că sunt robii balcanicilor de la București?

Și din punct de vedere ostășesc această mutare se impune… Acolo, la Feldioara, ar sta între capitală și oricare eventual dușman, zidul înalt al munților… Administrativ? Nu mai încape îndoială că da… capitala s-ar găsi chiar în mijlocul țării… Tunelul început la vama Buzăului ar pune Brăila și Galații mai aproape decât sunt azi de capitală cu câteva poște.

Dar nimic nu se va face cu oameni care nu văd dincolo de botul ghetei lor”.

(Camil Petrescu, Patul lui Procust, București, ediție 1982, p. 91-93)

2. Axa București – Brașov

„Bucureștii sunt pe calea unui progres, care nu mai are cum fi întrerupt. Acțiunea de organizare temeinică a țării întregite le va mai folosi în multe privințe. Ideea alegerii unei capitale noi, în mijlocul țării, nu-i mai poate clătina. S-ar putea întâmpla cel mult ca Brașovul să devie a doua capitală a țării. Pe șoseaua bună ce leagă Bucureștii de Brașov apar tot mai multe ferme, centre industriale, localități de vilegiatură. Nu e improbabil ca a doua treime a veacului nostru să vadă cristalizarea în mijlocul României a unei aglomerări lungi de 200 km și țara condusă din două centre, legate printr-un lanț neîntrerupt de așezări intens populate”.

(Artur Gorovei în Enciclopedia României, vol. II, București, 1938, p. 559)

Voi ce credeți? Ar fi fost mai bine pentru România dacă Brașovul ar fi devenit capitala sa? Am fi avut astăzi o rețea radială de autostrăzi, o economie care duduie și moravuri politice mai occidentale?