Mariu Oprea, „vânătorul de securiști”

(text scris în 2010, cu naivitatea specifică vârstei și ignoranței în fața construcției mitului Marius Oprea)

Ieri au fost proiectate primele filme documentare în cadrul celei de a treia ediții a festivalului internațional de film privind drepturile omului One World.

Vânătorul de securiști (Mirel Bran și Jonas Mercier, 2009), un film care îl are drept protagonist pe (fostul?) directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) – Marius Oprea -, surprins în mijlocul unor operațiuni de deshumare a osemintelor unora dintre miile de luptători anticomuniști executați de trupele de Securitate fără proces și îngropați în gropi comune, fără slujbă de înmormântare. Imaginile sunt dublate de vocea lui Marius Oprea, care pledează de-a lungul întregului film pentru acțiune, pentru fapte care să ducă în cele din urmă la clarificarea cazurilor de crime împotriva umanității și condamnarea penală a persoanelor care au stat în spatele acestora. Directorul IICCMER mai este surprins și în clădirea institutului pe care îl conduce/conducea, regizorul intenționând să facă un profil al vieții cotidiene a celui căruia i se spune ”Vânătorul de securiști”. Apropo de această poreclă, cele 10000 de cazuri de execuții fără proces din anii comunismului, pe care încearcă IICCMER să le rezolve (sau la rezolvarea cărora să contribuie), rămân să se dizolve în sistemul judiciar (multe dintre cazuri fiind închise din cauză că nu sunt considerate crime împotriva umanității, ci doar omoruri), un sistem infectat – în virtutea nepotismului autohton – cu rude ale foștilor securiști sau persoane cu ”dosare” mai puțin curate. Un fragment aici: