George Călinescu despre istoricul leneş

„Leneşul numărul 1 este istoric. S-a pregătit pentru asta, ia chiar salariu pentru o ocupaţie înrudită cu specialitatea şi recunoaşte în definitiv că rostul lui ar fi să caute documente, să le interpreteze şi să scrie Istoria românilor în total sau în parte. El însă declară că soarta nemiloasă sabotează opera lui, că multe visează omul, dar puţine se realizează. Îmi dă chiar a înţelege să nu mă pripesc prea mult crezând c-o să fac ispravă, că şi el visa marea cu sarea, dar: a trebuit să se însoare, a avut copii, copiii au crescut, copiii au trebuit să fie daţi la şcoală, copiii au avut scarlatină, copiii şi-au dat bacalaureatul, copiii au început să aibă copii. Apoi, bibliotecile sunt prost organizate, deschise numai în zi de lucru, cu personal neprietenos. Şi pe urmă invidia cruntă a oamenilor, evenimentele politice (când patria ne cheamă, amice, nu-i momentul să facem ştiinţă curată!), ingratitudinea statului faţă de muncitorul intelectual, care este un paria, mă-nţelegi, care nu se mai poate, vorba lui Caragiale, trăi de atâta incurie. Ei, să fi fost el în Anglia, în Franţa, în Occident, unde totul merge strună, azi ar fi fost un om mare. De ce-a plecat cutare şi cutare? Însă cu el s-a petrecut o dramă. Trebuia neapărat să se căsătorească cu o prietenă din copilărie (e un sentimental), şi pe urmă au venit copiii. În sfârşit, ce să mai vorbim: el nu mai scrie istorie, ci face istorie dăruind patriei ostaşi”.

(fragment din Patru Moduri, în „Jurnalul literar”, I, nr. 23, 4 iunie 1939, p. 4, reprodus în George Călinescu, Însemnări şi polemici, Bucureşti, Minerva, 1988, p. 175-176)